Legea bugetului asigurărilor sociale de stat, votată de senatorii şi deputaţii reuniţi în şedinţă comună

Astăzi la Bucureşti, senatorii şi deputaţii reuniţi în şedinţă comună, au votat pe articole Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul viitor. Acesta ar urma să crească cu puţin peste 5%, după cum a precizat ministrul muncii Rovana Plumb, la dezbaterile generale care au avut loc înaintea votului. Plenul reunit a încheiat, în prima parte a zilei, şi votul pe articole la Legea bugetului de stat pe anul viitor, iar mâine dimineaţă, de la ora 10:00, va da votul final pentru ambele proiecte de buget. Deputaţii şi senatorii discută, la această oră, despre componenţa Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune. Anterior, Comisiile de Cultură ale Parlamentului i-au dat aviz favorabil lui Alexandru Muraru, propus de PNL, pentru a fi membru titular în consiliu. Muraru este doctor în ştiinţe politice. El a fost, în perioada 2005-2009, consilier la Cancelaria prim-ministrului, iar în 2013-2014 a condus Institutul Naţional al Patrimoniului, instituţie publică din subordinea Ministerului Culturii. Audierea şi votul au venit după ce modul în care au fost repartizate cele opt mandate propuse de grupurile parlamentare în Consiliul de Administraţie a fost contestat la Curtea Constituţioanlă. Alexandru Muraru urmează să fie validat şi să depună jurământul astăzi în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, alături de alte şapte persoane care au fost audiate anterior.

(RADIO ROMÂNA ACTUALITĂŢI – 20 decembrie)