IL CORRIERE DELLA SERA: Pastorul care l-a sfidat pe Ceauşescu

Budapesta – Pastorul calvinist Laszlo Tökés este personajul simbol al revoluţiei române din 1989 care a dus la prăbuşirea regimului comunist al „conducătorului” Nicolae Ceauşescu.
Cu toate acestea, pentru deschiderea festivităţilor de comemorare a 25 de ani de la revoluţia din România, Tökés, care astăzi este eurodeputat al PPE (Partidul Popular European), nu a ales România. Şi nici oraşul Timişoara, locul din care a început totul – cu oamenii care manifestau împotriva deciziei de a-l îndepărta pe acel pastor tânăr de biserica sa – şi nici Bucureştiul. Tökés a ales Budapesta. Un gest politic extrem de puternic, care are valenţele unei duble condamnări explicite: împotriva unei revoluţii care „a fost furata de post comunişti” şi împotriva politicii guvernului român faţă de minoritatea maghiară din România (de care aparţine şi Tökés) „politică la fel de discriminatoare ca pe vremea lui Ceauşescu”.
Reporter: Domnule Tökés, este corect să susţinem că în România anului 1989 nu a avut loc o revoluţie ci mai degrabă o lovitură de stat?
Laszlo Tökés: Da, numai că trebui să separăm povestea autentică din acele zile de decembrie 1989 de versiunea distorsionată care ne-a fost furnizată ulterior din motive politice. Aşa cum au procedat de exemplu naţionaliştii şi post comuniştii, care au rescris istoria şi au schimbat complet faptele. Prima fază a revoltei noastre, de la Timişoara la Bucureşti, a fost transparentă şi spontană. A fost o poveste de eroism a unei comunităţi multiculturale. Iar eu sunt extrem de orgolios de faptul că acea revoluţie a pornit dintr-o micuţă biserică maghiară din Timişoara, din Transilvania, din Banat şi că a unit apoi întreg poporul României – români, maghiari, nemţi, sârbi, evrei, ţigani – şi toate celelalte confesiuni religioase.
Reporter: Ce s-a întâmplat apoi în cea de-a doua fază?
Laszlo Tökés: Revoluţia a fost substrasă poporului român, a fost furată de comunişti şi de cea de-a doua linie a foştilor comunişti, care au transformat-o într-o lovitură de stat, cu obiectivul de a-şi restabili puterea şi de a o păstra, prezentând ‘vechiul” într-un ambalaj nou.
Reporter: Este adevărat că în ciuda faptului că România a abandonat regimul comunist, continuitatea cu vechia putere a rămas neschimbată?
Laszlo Tökés: Nu complet, bineînţeles. La noi se află acum la putere succesorii „spirituali” ai liderilor ex comunişti, camuflaţi mai mult sau mai puţin sub diferite denumiri, însă foarte bine ‘agăţaţi’ cu toţii de propriile poziţii economice şi de putere. Vechiul regim – fosta nomenclatură, ofiţerii de la Securitate- beneficiază de o mare protecţie din partea actualei puteri.
Reporter: Dumneavoastră aţi fost întotdeuna împotriva lui Ceauşescu, dar şi împotriva politicii conduse de acel regim faţă de minoritatea maghiară din România, concentrată în Transilvania. Care este situaţia de astăzi?
Laszlo Tökés: Este o problemă deschisă, care se va putea rezolva numai prin constituirea unui stat autonom al Transilvaniei în interiorul unui stat federal al României. Aceasta este cea mai bună cale pentru a conferi stabilitate Europei Centrale şi de Est. Cei care ne acuză de intenţii separatiste de tip „kosovar” susţin lucru false, instrumentalizează situaţia şi evită să înfrunte această problemă.
Reporter: Calviniştii din România sunt o prezenţă semnificativă. Cât de important a fost acest lucru pentru acţiunea dumneavoastră politică?
Laszlo Tökés: Biserica calvinistă din România a avut un rol similar cu cel al Bisericii Catolice din Polonia. La fel ca polonezi, noi am fost pionierii luptelor pentru libertate şi democraţie, având o tradiţie seculară în acest sens. Din acest motiv aici la Oradea, oraşul în care am venit atunci când din dorinţa regimului am fost expulzat din cler, am fondat Universitatea Creştină Partium unde continuăm ‘munca’ începută în 1989 la Timişoara.

IL CORRIERE DELLA SERA (Italia), 21 decembrie 2014, Articol de Carlo Vulpio

Traducerea: Cătălina Păunel