Obama a refuzat invitaţia Moscovei la manifestările prilejuite de împlinirea a 70 de ani de la Victorie

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a refuzat invitaţia de a merge în Rusia la manifestările festive consacrate împlinirii a 70 de ani de la victorie – a comunicat purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională de pe lângă Casa Albă, Mark Stroh. „Preşedintele nu intenţionează să viziteze Rusia în viitorul apropiat” – a declarat Stroh, citat de publicaţia Sputnik. După cum relatează agenţia de presă Rosbalt, Moscova îi trimisese liderului american invitaţia de a lua parte la sărbătorirea celor 70 de ani de la victoria în Marele Război pentru Apărarea Patriei. Invitaţii în acest sens au fost trimise liderilor ţărilor coaliţiei antihitleriste, inclusiv Statelor Unite, Marii Britanii şi Chinei.

(www.rosbalt.ru – 22 decembrie)