Uniunea Economică Eurasiatică preconizează ca până în 2019 să înfiinţeze o piaţă comună de energie electrică, iar până în 2025 o piaţă a gazelor naturale, petrolului şi produselor petroliere – a comunicat preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin. „Avem de gând să continuăm demersurile de constituire, până în 2019, a pieţei comune de energie electrică, iar până în 2025 a pieţei de gaze, petrol şi produse petroliere. În acelaşi an 2025, la Alma-Ata va începe să funcţioneze un organ supranaţional pentru reglementarea pieţei financiare a uniunii” – a afimat Putin la conferinţa de presă ţinută după încheierea şedinţei Consiliului Economic Superior Eurasiatic. Tratatul privind înfiinţarea Uniunii Economice Eurasiatice stipulează şi crearea, până în 2016, a pieţei farmaceutice comune. „Astăzi am aprobat acordul care reglementează regulile circulaţiei produselor medicamentoase şi tehnicii medicale pe teritoriul ţărilor noastre” – a arătat Putin. Potrivit afirmaţiilor şefului statului rus, statele membre ale Uniunii Economice Eurasiatice vor duce o politică coordonată într-o serie întreagă de ramuri-cheie – este vorba de industrie, agricultură, transport, energetică. Statele membre ale Uniunii Economice Eurasiatice vor încerca să aplice în mod concertat normele tehnice şi sanitar-veterinare, să apere drepturile consumatorilor – a mai spus Putin, citat de Interfax.
www.interfax.ru – 23 decembrie