Distrugătorul american Donald Cook se află din nou în Marea Neagră

Distrugătorul american Donald Cook se află din nou în Marea Neagră, din această seară, pentru a promova pacea şi stabilitatea în regiune, informează un comunicat al Flotei a VI-a a SUA. Nava de război va sprijini operaţiunea „Atlantic Resolve”, prin care SUA continuă să îşi demonstreze angajamentul pentru securitatea colectivă a aliaţilor din NATO şi sprijină partenerii din Europa, în lumina intervenţiei ruse în Ucraina. Este pentru a doua oară când distrugătorul american „Donald Cook” este într-o misiune în Marea Neagră. Nava s-a mai aflat în regiune între 10 şi 24 aprilie, în acest an, perioadă în care a participat la manevre împreună cu navele româneşti „Regina Maria” şi „Mărăşeşti”.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI, 26 decembrie, ora 19:00)