Kadîrov a anunţat că în Cecenia a fost ucis Musa Zavgaev, căpetenie a unui grup banditesc

În Cecenia au fost lichidaţi căpetenia unui grup banditesc şi un complice al acesteia – a anunţat, pentru presă, preşedintele Republicii Cecenia, Ramzan Kadîrov. „Tocmai ce s-a încheiat operaţiunea specială. Musa Zavgaev, căpetenia grupului de bandiţi, şi complicele său au fost blocaţi într-o casă de la marginea staniţei Mekenskaia din raionul Naurskiy. Când li s-a cerut să depună armele, au răspuns cu foc. În urma schimbului de focuri cei doi bandiţi au fost ucişi” – a declarat Kadîrov. Potrivit declaraţiilor lui Kadîrov, Zavgaev este unul dintre cei mai periculoşi şi mai cruzi bandiţi. Din anul 2000 el s-a autointitulat emir al raioanelor Nadterek şi Naursk şi a fost implicat în numeroase asasinări ale lucrătorilor poliţiei şi a altor persoane oficiale. Kadîrov a declarat că operaţiunea a fost pregătită de el personal timp de o săptămână, în condiţii de strictă confidenţialitate. La ora actuală de iau măsuri pentru identificarea complicilor lui Zavgaev. Operaţiunea a fost efectuată de un grup de militari din cadrul Regimentului cu destinaţie specială „Ahmad Kadîrov” al Ministerului de Interne al Federaţiei Ruse şi a unei subunităţi a Ministerului de Interne pentru Republica Cecenia.

www.interfax.ru – 1 ianuarie