CNA – Informare de presă

Marţi, 06.01.2015, nu va avea loc şedinţa publică a CNA, motivul fiind lipsa cvorumului. Menţionăm că doi membri ai Consiliului Naţional al Audiovizualului au anunţat că nu vor participa la şedinţa de mâine, dl. Lorand Turos fiind în concediu medical, iar dl. Valentin Alexandru Jucan în concediu de odihnă.

În prezent, Consiliul este compus din nouă membri (două locuri sunt pentru moment vacante).

Conform art. 15 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, “În îndeplinirea funcţiilor şi a atribuţiilor ce îi revin potrivit prezentei legi, Consiliul emite decizii, instrucţiuni şi recomandări, în prezenţa a cel puţin 8 membri şi cu votul a cel puţin 6 membri”.