Simona Halep s-a calificat în turul secund la Shenzhen

Tenismena Simona Halep, numărul trei mondial, s-a calificat în turul secund al turneului de la Shenzhen, după ce a învins-o pe nemţoaica Annika Beck (locul 55 WTA) cu scorul de 4-6, 6-4, 6-3. la capătul unui meci dificil, de o oră şi 52 minute.
Constănţeanca de 23 de ani, aflată în premieră la această competiţie, şi-a asigurat 30 de puncte şi 4.928 de dolari după primul său meci din 2015.
Simona Halep a mai jucat cu Annika Beck trei meciuri: în primele două partide o învinsese (6-1, 2-6, 6-3, la ‘s-Hertogenbosch în 2013, şi 6-4, 6-1, la Doha, în 2014), iar în a treia a abandonat la scorul de 5-7, 3-2, anul trecut, la ‘s-Hertogenbosch.
Românca, principala favorită a turneului, o va întâlni pe rusoaica Natalia Vikhlyanţeva (locul 588 în lume), care va împlini 18 ani în data de 16 februarie. Aceasta, afltă la primul turneu WTA al carierei, a dispus în primul tur de germana de 20 de ani Anna-Lena Friedsam (poziţia 93 în lume) cu scorul de 2-6, 6-3, 6-3.
Simona Halep are opt titluri WTA în palmares.
(Sursa: tvr.ro)