Acum 25 de ani: ṭărăniṣtii…

de Silvia Iliescu
de Silvia Iliescu

Polarizaṭi în jurul „seniorului” Corneliu Coposu – un om cu calităṭi deosebite format la ṣcoala politică a lui Iuliu Maniu – unii dintre ṭărăniṣtii care supravieṭuiseră închisorilor comuniste se mai întâlniseră până în decembrie 1989. Păstrarea acestor legături le-a permis o rapidă organizare atunci când venit vremea mult aṣteptată, aceea a reînfiinṭării Partidului Naṭional Ţărănesc.

1946, 19 noiembrie. P.N.Ţ. fusese de fapt câṣtigătorul alegerilor parlamentare falsificate de comuniṣti, ceea ce făcuse din el principalul duṣman al noilor autorităṭi. De altfel, P.N.Ţ. era un sprijinitor al miṣcărilor ṣi protestelor anticomuniste din întreaga ṭară.

1947, 14 iulie. O acṭiune provocatoare bine organizată condusese la prinderea unor lideri ṭărăniṣti, la Tămădău. La sfârṣitul lunii guvernul decretase dizolvarea partidului; urmaseră alte arestări menite să distrugă vechile elite politice.

1989, 22 decembrie. Câṭiva foṣti membri ai Tineretului Ţărănist au elaborat „Apelul pentru intrarea P.N.Ţ. în legalitate”.

1990, 8 ianuarie. Tribunalul Bucureṣti a înregistrat notificarea P.N.Ţ.-CD privind reluarea activităṭii în mod legal. Conducerea partidului revenea lui Corneliu Coposu.

Mărturiile lui Ion Diaconescu, Valentin Gabrielescu ṣi Gabriel Ţepelea despre renaṣterea P.N.Ţ. cu 25 de ani în urmă, aflate în Arhiva de istorie orală, au fost înregistrate de istoricul Stan Stoica în 2003.

 

Ion Diaconescu: „Lumea veche şi lumea nouă”

Ion Diaconescu, Corneliu Coposu; http://www.cotidianul.ro
Ion Diaconescu, Corneliu Coposu; http://www.cotidianul.ro

„[Noi] veneam cu un trecut de zeci de ani de lupte, de suferinţe, de oameni sacrificaţi în lupta asta, ăsta este un atú al nostru, un avantaj. Mai era însă şi un dezavantaj: toată conducerea acestui partid, bătrânii, martorii, muriseră, generaţia lui Maniu, a părinţilor mei, muriseră; noi, când a început bătălia [anticomunistă] în ’44 eram Tineretul Partidului Ţărănist, [ṣi acum] eram oameni de 70 de ani trecuţi! […] Dar nu exista altă soluţie ca noi să avem legitimitate [decât] că reprezentăm pe Maniu, pe Mihalache, că suntem continuatorii lor, păstrând numele şi păstrând pe toţi care erau încă în viaţă, recombinându-i în această acţiune. […]

Am înţeles că aţi ţinut legătura unii cu alţii, cei care fuseserăţi în închisoare, în perioada ‘64-’89, că aţi avut întâlniri şi asta v-a ajutat după aceea să demaraţi mai repede intrarea în legalitate a partidului. Şi v-aţi manifestat foarte prompt în acele zile. Spuneţi-mi, vă rog, cine mai participa în afară de dumneavoastră ṣi domnul Coposu şi ce discutaţi?

Nu puteam face întâlniri aşa, cu număr mare, [numai] câte două-trei persoane. În cercul acesta al celor mai apropiaţi [erau]: Coposu, Diaconescu, Ioan Puiu, […] Bărbuş, Ionescu-Galbeni, Alexandru Bratu, […] Gabrielescu. Eu personal ţineam cu peste 100 de persoane legătura, membri ai Tineretului sau cu care am fost în puşcărie, cu care am fost în lagăr. […]

Pe 22 [decembrie 1989] m-am dus la Coposu […], făcuse un fel de sediu în ilegalitate, al partidului, pe Mămulari, lângă Piaţa Unirii. Şi între timp urmăream la televizor: toată lumea alerga şi vorbea prin oraş, pe la piaţă, cutare. […] Şi am trimes imediat, atuncea în 22, o scrisoare către F.S.N., în care aduceam la cunoştinţă că ne-am reluat activitatea în libertate şi că sprijinim F.S.N.-ul în acţiunea lui de reintroducere a libertăţilor şi toate astea. Şi le ceream să fim chemaţi la o discuţie, ca să colaborăm în această direcţie. N-am fost chemaţi şi, între timp, a apărut fenomenul… ăştia, cu partidul ăsta, [al lui] Petrina… […]

Şi eu m-am dus cu un exemplar din manifest [Apelul pentru intrarea PNŢ în legalitate]; Coposu cu Ionel Lup au plecat să-l ducă la Casa Scânteii şi pe urmă să încerce şi la Televiziune; alţii nu ştiu în ce direcţie… Eu l-am luat, şi am mers aici, în centru, la [Palatul] Universul, unde era Informaţia Bucureştiului… M-am dus, am intrat, nu era nici o pază, a apărut un redactor din ăsta tânăr, când am început să vorbesc despre ţărănişti, despre Maniu, se uita la mine căzut din lună, nu auzise de aşa ceva! „Domnule, nu cunosc chestiile astea, să vă dau pe unul în vârstă, de 50-60 de ani…„, care, mă rog, era „pe stil vechi„. Ăsta a citit manifestul, era în temă, zice: „Da, vi-l public, dar am primit dispoziţie că nu publicăm nimic fără avizul lui tovarăşul Brucan!„ – Brucan era aşa, un fel de cenzor al întregii publicităţi. „Şi unde îl găsesc eu pe Brucan?„, „La Casa Scânteii!„ Păi dacă mă duceam acolo, la Casa Scânteii, puteam să apelez la nişte ziare mai mari! Dar eu nu am ajuns, mă gândeam eu atunci că or fi ajuns Coposu şi ăilalţi, care au plecat în direcţia aia. „Eu am venit aicea, la mata! De altfel, noi de ce am mai făcut o revoluţie acuma?! Aţi văzut ideile revoluţiei, ale F.S.N.-ului. Uite, citeşte manifestul nostru, că aceleaşi idei suntem: democraţie, libertate, deci…„ „Da, da, dar aşa avem dispoziţiune…„, n-a vrut să publice! Am plecat. […]

Ion Diaconescu, Corneliu Coposu; http://www.realitateamea.ro/
Ion Diaconescu, Corneliu Coposu; http://www.realitateamea.ro/

Până la urmă s-a reuşit: Bani [Şerban] Ghica avea pe un nepot în Germania, a aranjat la telefon şi a dictat la telefon şi a dat publicitate prin Germania, la [Radio] Europa Liberă s-a publicat, pe linia asta. Noi, când ne agitam aci, că nu aveam posibilităţi, vine unul din oraş cu un manifest, „Partidul Naţional Creştin…„, nu ştiu ce. Şi citim: vorbea de Maniu, de nu ştiu ce, dar nu de noi. „Măi, ce-i cu ăştia, sunt nebuni?!„ Citim noi numele, erau nişte nume necunoscute, mai erau şi vreo două nume cunoscute, dar nu ştiam noi că sunt ţărănişti. „Ce-i cu asta, măi?! Adică noi ne chinuim de atâţia amar de ani, facem 17 ani de puşcărie, şi acuma apar nişte necunoscuţi şi vorbesc despre Maniu!„, că au făcut partid, un nou partid. Puiu zice: „[Au] sediul în casa Titulescu„. […]

A doua zi Puiu a venit, a spus că i-a găsit, a fost la ei, sunt nişte băieţi buni, ardeleni, care… nu mai ştiau că mai există supravieţuitori ţărănişti şi că ei îşi propuseseră să fie primii, să aibă dreptul de preempţiune. Dar că sunt dispuşi să colaboreze cu noi, cutare, şi că a aranjat că mâine seară, sau poimâine seară, vin la Coposu acasă. […] Eu nu am venit în seara aia, când au fost ei. Şi au venit Petrina, Iftene Pop, şi cu ocazia asta s-a aflat că ei… aşa, după relatarea lor, nu am putut să le verific biografia, că ei erau funcţionari în Ministerul de Externe, şi cu ocazia unor lucrări făcute de ei acolo, ei s-au manifestat, au făcut nişte referate, nişte comentarii, nu ştiu ce, de reabilitare a lui Maniu. Pe chestia asta au fost scoşi, ziceau ei, din Ministerul de Externe. „Dar cum aţi luat sediul ăsta, la casa Titulescu?„ „Păi eu sunt un fel de redactor la o revistă UNESCO, editată de UNESCO, iar sediul este în casa Titulescu. Eu am cheile de la casa Titulescu. Şi dacă am avut cheile, am pus sediul aicea.„ Ei, Coposu îmi spune că sunt [oameni] de înţeles, s-a stabilit că fuzionează cu noi şi a stabilit să-l numească pe Petrina unul dintre secretarii generali, mai era unul, Ionel Lup… cu ei era poetul Ioan Alexandru, auzisem foarte puţin de el, şi acesta… şi Petrina. Şi pe aceştia să-i bage în birou, unde eram mai mulţi. Eu am fost nemulţumit că nişte oameni… Coposu zice: „N-are, bă, nici o importanţă! Acuma ei au sediu, au mijloace, au maşini de tipărit, nu vezi că au scos manifeste?..„, noi eram aşa… n-aveam nimic, vă spusei! „…ne-ajută cu chestiile astea…„ „Bine, domnule„, am acceptat pentru moment, însă în partid de la început s-a născut un curent din ăsta, oarecum de respingere de grupul lor. Pentru că erau socotiţi… mai ales că s-a început şi o campanie, era la modă la ora aceea, în contra lui Petrina, că a fost turnător, informator la Securitate. Care nu a ieşit nimica, la verificări, dar curentul se făcuse.

De altfel, asta e foarte interesant, în ziua de 22-23 [decembrie], fiind în casă la Coposu, erau acolo doi tineri care mi-au pus următoarea întrebare: „Domnule Diaconescu, noi vom primi în partid foşti membri ai Partidului Comunist?„ Iar eu: „Cum o să primim aşa ceva? Nici gând!…„ ṣi ei, foarte încântaţi de asta. Am stat eu şi m-am gândit după asta: măi, ce e… Partidul Comunist are aproape patru milioane de membri ṣi ăştia sunt toţi profesori, armată, structura activă a societăţii; păi dacă nu-i primim, noi rămânem cu cine?! Rămânem ăştia bătrânii, ăştia care am fost în puşcării, ţăranii, care nu prea erau încântaţi de comunism, dar ce faci cu ei, nu reprezintă o forţă… nu, am greşit! Noi trebuie să facem o demarcaţie clară! Sunt unii răspunzători de tot ce s-a întâmplat, sigur că fiecare are o vină în faptul că a fost inactiv, dar e mică. Şi având în vedere situaţia că majoritatea a fost în această situaţie, numai cei care au condus regimul comunist, cei care au făcut crime, care au contribuit prin comportamentul lor la acest dezastru pe care l-au înscăunat, adică trebuie făcută o lege a lustraţiei de aşa manieră ca toţi ăştia vinovaţi de toată perioada comunistă, să fie pedepsiţi într-un fel oarecare, şi în tot cazul să nu fie primiţi. Iar pe restul, trebuie neapărat să fie primiţi, să deschidem porţile, că altminterea este o greşeală…

Aţi discutat cu domnul Coposu această chestiune?

Sigur că da!

Şi dânsul ce spunea?

Am discutat-o cu toţii în partid şi am adoptat-o oficial. Am susţinut-o şi eu şi Coposu şi toată lumea. Asta a fost linia noastră. […] Acuma, foarte important, voiam eu să spun că noi atuncea, din motive tactice, ajunsesem la convingerea că nu poate lua puterea decât o forţă care să fie acceptată de aceste structuri comuniste. Ei n-ar fi acceptat, toţi ăştia, pe unul ca mine, care a ieşit din puşcărie, să încep să fac ordine şi cutare. Acceptau pe Iliescu sau pe cutare, care ştiau că au fost în familia lor. Dar ştiind toate aceste aspecte, toate aceste conflicte, nevoia aceasta de a face o unitate a ţării, a lumii politice, am trimis scrisoarea aceea lor, să stabilim principiile unei colaborări între lumea veche şi lumea nouă. Noi eram lumea nouă, deoarece apărusem după revoluţie şi ei lumea aceea veche o reprezentau încă…”

Valentin Gabrielescu: „ Coposu era cunoscut de noi ca un şef”

„Evenimentele de la Timişoara, care prevesteau că ceva se întâmplă în România, în zilele acelea, toţi am stat… grupul ăsta, am fost foarte prudenţi, că ştiam că suntem foarte urmăriţi. […] Nu m-am întâlnit cu ei în zilele acelea, din 17 decembrie şi până la 22-23, nu m-am întâlnit cu nici unul, decât că eu, personal, am fost unul din miile de revoluţionari care au ieşit pe stradă, în numele meu, nu în numele partidului, că partidul nu exista şi am luat parte, în mulţimea aceea, la evenimentele din Piaţa [Universităṭii], în seara de 21 [decembrie]… […]

Dar domnul Coposu când a…?

Ion Diaconescu, Corneliu Coposu, Ion Raṭiu sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/
Ion Diaconescu, Corneliu Coposu, Ion Raṭiu
sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/

Domnul Coposu nu a fost acolo, domnul Coposu s-a dus la Televiziune ṣi acolo, la Televiziune, cică… – eu nu am fost acolo, nu am văzut, mi s-a spus – că a vrut să intre şi că nu l-au lăsat să intre.

Dumneavoastră, în acest context, cum aţi lansat acel Apel pentru intrarea în legalitate a P.N.Ţ.?

Păi stai să vezi, să spun, pe scurt. După ce a venit Iliescu acolo, şi l-a aclamat poporul, conştient sau inconştient, în sfârşit, s-au întrunit un număr de vreo 10-12-14 oameni într-un birou, era seara pe la 6, şi au început să facă F.S.N.-ul. Şi acolo erau Iliescu, Roman, Brucan, Militaru, Dumitru Mazilu ṣi alţi… Ion Avram şi alte figuri din fostul C.C. Şi acolo Mazilu a avut în buzunar o hârtie cu cele 10 puncte, democraţie, presă… cutare, cutare şi ceilalţi de acolo nu au făcut decât să aprobe acele puncte, dar unii s-au opus la unele. […] Între aceia eram şi eu. Ei erau toţi comunişti, eu nu! Cum dracu’ am ajuns eu acolo, în camera aia, în înghesuiala aia?! […]

M-am dus şi eu acasă, dar nu m-am dus acasă, m-am dus la Coposu acasă. De ce la Coposu?! Pentru că eram prieteni ṣi acolo mă duceam din când în când şi jucam bridge, cu el şi cu alţii, cu Bani Ghica şi cu alţii. […] Şi acolo am întâlnit pe Diaconescu şi acolo s-a redactat apelul [Apel pentru intrarea P.N.Ţ. în legalitate]. […] Deci erau domnul Diaconescu, domnul Ţepelea, Ionescu-Galbeni, Ion Bărbuş, Ion Puiu, Constantin Lăţea… ştiu că în total eram vreo 14. Pe măsură ce veneau… mai venea Popescu, Ionescu, Vasilescu, toţi veneau la Coposu – Coposu era cunoscut de noi ca un şef. […]

Pe 8 ianuarie 1990, la Tribunalul Municipiului Bucureşti, s-a produs înscrierea P.N.Ţ. în registrul partidelor politice, a fost înte primele partide apărute. Despre redactarea statutului şi a programului, dacă ne puteţi vorbi…

Domnule, să spun: statutul şi programul… eu am lucrat foarte puţin, foarte puţin timp am avut ca să mă ocup de statut şi de program, pentru că nu puteam să fiu şi secretar general, şi delegat la Bruxelles, şi organizatorul partidului. Ca secretar general eu m-am ocupat în general de organizaţiile din teritoriu. Organizaţiile teritoriale s-au constituit, ca şi la centru, în jurul unor nuclee de foşti deţinuţi politici naţional-ţărănişti. Partidul Naţional Ţărănesc a avut în închisori mii şi mii de oameni, între care mulţi au pierit, dar mulţi au rămas. […] Şi aceşti supravieţuitori erau peste tot, în toată ţara. […] Şi după ce am identificat o parte, că nu au venit toţi, eu, ca secretar general, m-am deplasat în foarte multe capitale de judeţ […] care, încet-încet, s-au înghegat; cu greu au primit şi sedii…”

Gabriel Ţepelea: „Am făcut parte din părinṭii refondatori ai partidului”

Gabriel Tepelea. Sursa: http://www.tion.ro/
Gabriel Tepelea. Sursa: http://www.tion.ro/

„Imediat după căderea lui Ceauşescu a avut loc o consfătuire la Corneliu Coposu, în strada Mămulari, nr 18. Am întâlnit acolo circa 20 de

persoane: Ioan Puiu, Ion Diaconescu, Sergiu Macarie, Paul Lăzărescu, Şerban Ghica, Ioan Lup, Elsa Anca, soţia lui Bărbuş, şi alţii. La început revederea a avut ceva din expansiunea promoţiilor ce se întâlnesc după câteva decenii: exclamări, îmbrăţişări, întrebări despre prietenii comuni. S-a trecut apoi, treptat, la probleme curente: reorganizarea partidului, recuperarea sediului şi reapariţia ziarului Dreptatea. […] Prezenţa lui Corneliu Coposu la dezbateri era frecvent întreruptă de telefoane din ţară şi din străinătate. Mucalit, Coposu se scuza astfel: „Scuzaţi, acum mă sună pentru cei 40 de ani de interdicţie şi tăcere„.

În aceste condiţii, s-a schiţat un plan de măsuri imediate, pe compartimente. Se ştia în linii mari pe cine se poate conta din vechea gardă, câţi s-au retras din cauza vârstei şi a maladiilor şi cum pot fi găsiţi, la nevoie, zilnic, cei prezenţi şi cei identificaţi ca fiind în viaţă şi dispuşi să-şi reia activitatea. Îmi amintesc că la această primă întâlnire s-a făcut propunerea ca Paul Lăzărescu, fost redactor la Dreptatea şi condamnat la opt ani închisoare, a fost propus ca să preia conducerea ziarului.

În ziua următoare am avut o surpriză: un prieten, scriitor, m-a întrebat la telefon dacă o chemare în numele Partidului Naţional Creştin, afişată pe ziduri la intrarea în metrou etc. emană de la partidul nostru. I-am cerut detalii şi mi-a spus că o serie de intelectuali prezenţi în acea invitaţie – între care figurau: părintele Constantin Galeriu, părintele Stăniloaie şi diplomaţi ca Liviu Petrina, Iftene Pop – erau chemaţi, de către cei nominalizaţi, să pună bazele noii formaţii [politice]. Nicăieri nu era vorba explicit de Partidul Naţional Ţărănesc, dar direcţia spre care se tindea era cea naţională şi creştină. Am luat legătura cu ceilalţi prieteni din partid care erau la fel de consternaţi ca şi mine. De ce, fiindcă termenii vehiculaţi în afişe puteau semăna confuzie între aderenţi şi printre simpatizanţii noştri. […] Nu dispuneam de mijloace de informare şi am acceptat să stăm de vorbă cu iniţiatorii afişului, care erau doi transilvăneni din Ministerul de Externe. Numele lor: Liviu Petrina şi Iftene Pop. Discuţiile s-au finalizat prin includerea acestei formaţiuni incipiente în cadrul P.N.Ţ. Am văzut comentarii care vorbesc de fuziune între P.N.Ţ. şi Partidul Naţional Creştin, dar mi se pare că nu se păstrează proporţiile cuvenite când e vorba de Partidul Naţional Ţărănesc, prezent în revoluţia de la 1848 din Transilvania, fondat oficial cu ocazia Congresului de la Miercurea Sibiului, din 1868, şi o propunere de iniţiere a unui partid, ca aceea din manifestul amintit. Cred, deci, că trebuie să utilizăm termenul de absorbţie. Absorbţia s-a realizat prin atribuirea postului de secretar general al P.N.Ţ. lui Liviu Petrina şi două locuri în conducerea centrală pentru Iftene Pop şi Ioan Alexandru. Evident că numărul celor aduşi de Petrina şi incluşi în structurile partidului este mult mai mare. […] Am făcut parte din grupul celor numiţi acum „părinţii refondatori ai partidului„, adică dintre semnatarii reînfiinţării partidului, la 8 ianuarie 1990. […]

http://libersaspun.3netmedia.ro
http://libersaspun.3netmedia.ro

Apariţia unor nume noi, necunoscute fruntaşilor cu vechi state în partid, s-a soldat cu două efecte imediate: cei din grupul Petrina cunoşteau bine mecanismul de funcţionare a societăţii din perioada comunistă şi au avut câteva iniţiative utile: demersurile pentru recuperarea sediilor P.N.Ţ. din strada Clemenceau – ulterior Gabriel Péri, nr. 6 şi 9, erau de fapt două clădiri – rămăseseră fără rezultat. Atunci, Petrina a pus la dispoziţia partidului casa Titulescu. Acolo s-au ţinut primele şedinţe ale partidului, din decembrie 1989 şi de la începutul lui ianuarie. Ulterior, autorităţile au oferit P.N.Ţ. sediul actual, din bulevardul Carol nr. 82.”