Evacuare medicală cu o aeronavă C-130 Hercules

O aeronavă C-130 Hercules, aparţinând Bazei 90 Transport Aerian, a decolat miercuri, 7 ianuarie, în jurul orei 13.20, către aeroportul din Iaşi pentru a prelua un pacient care este internat la un spital din Suceava.

Aceasta este prima misiune de evacuare din anul 2015, efectuată sub supravegherea unei echipe medicale formată numai din personal al Statului Major al Forţelor Aeriene, condusă de maiorul medic Dragoş Tudose. Comandantul echipajului aeronavei este căpitan-comandorul Bogdan Dogaru.

Jurnaliştii acreditaţi la M.Ap.N. vor primi imagini de la sosirea aeronavei.