Angela Merkel: Sancţiunile contra Rusiei se vor putea anula atunci când va dispărea cauza lor: „anexarea Crimeii”

Cancelarul german Angela Merkel consideră că îndeplinurea tuturor punctelor Acordului de la Minsk cu privire la Ucraina reprezintă o condiţie importantă pentru ridicarea sancţiunilor contra Rusiei. „Aplicarea sancţiunilor are cauze precise. Sancţiunile se pot elimina numai atunci când va dispărea cauza lor, iar cauza este anexarea Crimeii”, a spus Angela Merkel, citată de RIA Novosti.

În ceea ce priveşte alte sancţiuni, ele au fost impuse „din cauza acţiunilor militare din partea de est a Ucrainei”, a menţionat cancelarul. „Şi în această privinţă, eu am spus deja totul – este necesar să se îndeplinească toate punctele acordurilor de la Minsk. Atunci se va putea vorbi de anularea sancţiunilor”, a spus cancelarul.

Reamintim că premierul ucrainean Arsenii Iaţeniuk face o vizită oficială la Berlin. Astăzi, el are convorbiri cu cancelarul german Angela Merkel, la care, printre altele, se preconizează discutarea situaţiei din Donbas. Iaţeniuk a subliniat că Ucraina insistă pentru îndeplinirea prevederilor din acordurile de la Minsk cu Rusia, precizând că autorităţile de la Kiev au îndeplinit acele condiţii, dar Moscova – nu. La rândul său, Rusia a declarat în repetate rânduri că nu este implicată în evenimentele din estul Ucrainei şi că are interesul ca Ucraina să depăşească această criză politică. De asemenea, Federaţia Rusă a solicitat tuturor jucătorilor externi să-şi exercite influenţa asupra Kievului pentru ca acesta să-şi respecte angajamentele din acordurile de la Minsk pentru reglementarea situaţiei din partea de est a ţării.

www.rosbalt.ru  – 8 ianuarie