Băiatul de 11 ani, atacat de o leoaică la Zoo Rădăuţi, este în afara oricărui pericol

Băiatul de 11 ani atacat de o leoaică în timpul vizitei la Grădina Zoologică din Rădăuţi este în afara oricărui pericol. Copilul a ajuns la spital cu răni în zona abdomenului şi la un picior, a declarat directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, Tiberius Brădăţan. Băiatul a fost rănit ieri, în timp ce încerca să introducă un băţ printre gratiile cuştii animalului. Din declaraţiile copilului şi ale prietenilor cu care venise rezultă că niciun angajat al Grădinii Zoologice nu i-a însoţit pe parcursul  vizitei. În plus, părinţii băiatului susţin că, în zona în care sunt ţinuţi leii, nu sunt garduri de protecţie şi nici afişe de avertizare asupra pericolelor. Poliţiştii fac cercetări în acest caz şi au întocmit în cauză dosar penal pentru vătămare corporală şi neglijenţă în serviciu.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 ianuarie)