La Berlin au început convorbiri între miniştrii de externe din Germania, Rusia, Ucraina şi Franţa

La Berlin au început convorbirile „în format normand”, cu participarea miniştrilor de externe din Germania, Rusia, Ucraina şi Franţa. Convorbirile dintre Frank-Walter Steinmeier, Serghei Lavrov, Pavlo Klimkin şi Laurent Fabius se desfăşoară la Villa Borzig, cu uşile închise pentru presă. Înaintea întâlnirii, şeful diplomaţiei germane a declarat pentru jurnalişti că miniştrii de externe vor face o nouă încercare de găsire a unei soluţii politice pentru situaţia din Ucraina. „Deocamdată, nu există o cale de ieşire din această criză. Însă noi trebuie să încercăm încă o dată să găsim o soluţie politică şi să discutăm aspectele care nu s-au discutat până acum. Tocmai de aceea i-am invitat astăzi pe colegii mei la Berlin. Vrem să vedem dacă există o cale de ieşire din această criză”, a declarat Frank-Walter Steinmeier, subliniind că nu ştie dacă va exista un progres sau un consens în această seară. „Să nu mă folosesc de această posibilitate nu ar fi fost corect”, a adăugat şeful diplomaţiei germane.

www.itar-tass.com – 12 ianuarie