Dacă, în urmă cu 120 de ani, o tânără româncă nu ar fi plecat la Paris în căutarea împlinirii unui vis, celebra arie din Tosca “Vissi d’arte, vissi d’amore (Am trăit pentru artă, am trăit pentru dragoste)” nu ar fi existat. Ea a trăit 3 ani în sărăcie, deşi primea bani de la tatăl său, dar avea un soţ care îi tocase deja averea şi continua să piardă banii la jocul de cărţi. A continuat să studieze din greu, trecând peste situaţia materială precară în care se afla (între timp născut un băieţel şi cheltuielile au crescut). A trecut şi peste inima frântă, cand soţul a decis să o părăsească, lăsând-o cu un copil mic de crescut. A trecut peste toate, doar ca să îşi poată perfecţiona vocea, ca să poată cânta pe o mare scenă. Aşa a început drumul spre glorie al Haricleei Darclée.
Tosca – de la Sarah Bernhardt la Hariclea Darclée
14 ianuarie 1900. La Teatrul Constanzi din Roma avea loc premiera operei „Tosca” de Giacomo Puccini, întârziată cu o zi din pricina unei ameninţări cu bombă. În rolul titular: Hariclea Darclée. Celebra arie „Vissi d’arte, vissi d’amore” fusese compusă special pentru soprana româncă. Aria a fost scrisă la sugestia artistei pe baza indicaţiilor sale muzicale. Puccini a ţinut cont de părerea Harcileei Darclee: “Cum, Floria Tosca nu cântă destul? “ “Cântă destul, dar nu cântă ce trebuie. Lipseşte marea ei arie în care ea să-şi mărturisească emoţiile, pasiunile, suferinţele, din care spectatorii să-i cunoască puterea de jertfă în dragoste şi mai ales demnitatea femeii ..” Aşa s-a născut aria „Vissi d’arte, vissi d’amore”
Darclée a cântat alături de tenorul Emilio de Marchi şi baritonul Eugenio Giraldoni (marea ei iubire).
N. Carandino scrie în volumul „Darclée. Viaţa de glorie şi de pasiune a unei mari artiste„: La ultima notă, toată lumea s-a ridicat în picioare. Toată lumea aplaudă. Darclée bisează, dar ovaţiile nu contenesc. Un delir care hotărăşte definitiv soarta operei”. A doua zi, gazetele italiene titrează: „Darclée ha salvato la Tosca” (Darclée a salvat Tosca).
„Tosca” a fost la începuturile sale o piesă de teatru scrisă de Victorien Sardou pentru actriţa Sarah Bernhardt, în mare vogă la sfârşitul secolului al XIX-lea. Prezentată pentru prima dată la Paris, în 24 noiembrie 1887, drama Floriei Tosca, tânăra cântăreaţă îndrăgostită care se sinucide la finalul poveştii, s-a bucurat de un succes incredibil.
Până la izbucnirea Primului Război Mondial, noua poveste din opera lui Puccini fusese prezentată în mai mult de 50 de oraşe din lumea întreagă.
Începuturile, sacrificiile şi gloria
Hariclea Darclée (pe numele real Hariclea Haricli) s-a născut la Brăila, pe 10 iunie 1860, într-o familie cu rădăcini elene. Mama acesteia, Maria Haricli, născută Aslan, nepoată directă a domniţei Mavrocordat, păstra în totalitate amprenta originilor ei nobile, iar tatăl, Ion Haricli, era mare proprietar în Teleorman. Aşa cum scria N. Carandino în cartea „Darclée. Viaţa de glorie şi de pasiune a unei mari artiste”, la naşterea ei s-a prezis că “duduia va călători mult şi va fi mereu în sărbătoare”. În copilărie, Hariclea a fost la un pas de a muri de febră tifoidă.
În februarie 1881, ea s-a căsătorit cu tânărul locotenent de artilerie Iorgu Hartulary. În 1886 a plecat, aşadar, la Paris, unde avea să se lupte din greu cu neajunsurile, deşi primea de-acasă câte 500 de franci pe lună. Nici măcar naşterea fiului ei, Ion, nu o abate din drum, continuând să ia lecţii de canto. “Am făcut progrese şi sper să ajung departe. Mi se prezice un viitor strălucit. Dar trăim din speranţe, o mâncare afurisită care distruge stomacul ” – scria Darclée familiei.
România abia apăruse ca stat independent pe harta Europei când Opera Mare din Paris îi încredinţa, în 1888, rolul principal al operei Faust de Gounod unei românce: Hariclea Haricli, cu numele de scenă Darclée. A avut un asemenea succes, încât, după numai doi ani avea să primească un rol principal şi pe cea mai mare scena de operă a lumii: La Scala din Milano.
La Scala din Milano, scena consacrării sale mondiale, Hariclea Darclée a debutat pe 26 decembrie 1890, cu rolul Chimène din Le Cid de Massenet, aplaudată fiind chiar de Giuseppe Verdi, succesul aducându-i imediat contracte la cele mai mari teatre din Italia. Între 1893 şi 1910 a cunoscut gloria pe marile scene ale lumii, revenind adeseori la Scala din Milano. Ani de strălucire, de glorie, de bucurie. A cântat până în 1918 încă în deplinătatea mijloacelor sale vocale. Ultima apariţie importantă pe scenă a fost în Santuzza, din Cavalleria Rusticana.
România, prezentă pretutindeni
Jucând alături de renumitele vedete ale timpului, pe toate scenele lumii, nu uita niciodată ţara ei, prezentă în buchetul de flori roşii, galbene şi albastre sau în stindardul tricolor, pe care îl dorea fluturând pe mesele banchetelor, în apartamentele luxoaselor hoteluri şi-n cabinele teatrelor, România fiind, potrivit gazetelor, „la cara patria della grande artista.“ Un jurnalist a întrebat-o : “Cine eşti dumneata, Hariclea Darclee? A răspuns: „Eu nu sunt numai originară din România, ci româncă de limbă şi sentiment. În ţara mea sunt multe voci ca a mea, despre care nu ştie nimeni”.
Dorinţa ei de a cânta în România era mare. Românii o iubeau, spectacolele ei erau adevărate sărbători. “Trăiască privighetoarea Carpaţilor”, îi striga publicul. Regele Carol i-a oferit ordinul “Bene Merente clasa I”, iar poeţii îi compuneau versuri.
Profund credincioasă, înaintea concertelor se ruga la icoana Sfintei Maria, ce stătea totdeauna pe măsuţa cabinei sale din teatre. „Păstrându-şi mereu frica de Dumnezeu şi bunul simţ,“ cum relatau gazetarii ce-i urmăreau paşii, „înainte să urce pe scenă, întotdeauna aprindea o lumânare la icoana Maicii Domnului.“
Înregistrări pierdute pentru totdeauna
Hariclea Darclée a susţinut crearea Operei Române din Bucureşti în 1921. Tradiţia muzicală a rămas în familie, fiul său, Ion Hartulary-Darclée, devenind dirijor şi compozitor. Din păcate nu s-au păstrat înregistrări pe discuri cu vocea Haricleei Darclée, ci doar două cântece româneşti: „Cântecul fluieraşului” de George Stephanescu şi „Vai, mândruţă, dragi ne-avem” de Tiberiu Brediceanu înregistrate cu acompaniament de pian la o vârstă foarte înaintată, dar la care păstra intacte calităţile naturale şi tehnice ale minunatei sale voci.
Artista a înregistrat pentru Casa de Discuri Fonotipia arii şi scene din Don Pasquale de Gaetano Donizetti, La Traviata de Giuseppe Verdi, Iris de Pietro Mascagni şi Tosca de Giacomo Puccini; matriţele acestor înregistrări au fost distruse de bombardamentele celui de al doilea război mondial la Milano; până în prezent, nu s-au identificat încă discurile primelor tiraje efectuate în anul 1903.
Sfârşit trist. Funeralii finanţate de Ambasada Italiei
La finele vieţii, artista care fusese atât de apreciată de Verdi, Leoncavallo, Mascagni, Catalani, Puccini, care cântase cu Enrico Caruso, Titta Ruffo, Francesco Tamagno şi care apăruse de nenumărate ori sub bagheta lui Toscanini, a trăit în ţară într-un trist anonimat. “Măiastra pasăre de basm”, “privighetoarea adorată” a murit în sărăcie la Bucureşti datorită faptului că viile sale de la Cotnari (sursa existenţei sale după încheierea carierei) au fost distruse de o teribilă grindină iar boala care i-a marcat sfârşitul (sarcom hepatic) nu i-a mai permis restaurarea lor; în 1939, funeraliile au fost finanţate de Ambasada Italiei. Este înmormântată în Cimitirul Bellu. În Italia, în casa-muzeu şi în cavoul lui Puccini, pe pian este Darclee, depre care acesta spunea: “L’artiste geniale, la mia prima e splendida Tosca!”
Concursul Internaţional Hariclea Darclée
La aniversarea a 135 de ani de la naşterea Haricleei Darclée, în 1995, oraşul său natal, Brăila, i-a adus un deosebit omagiu, organizând Concursul Naţional de Canto ce-i poartă numele, prezidat de soprana Mariana Nicolesco şi aşezat sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României. Prima ediţie a Concursului Internaţional a avut loc în 1997 şi de atunci se repetă la fiecare doi ani, în anul dintre o ediţie şi alta având loc Cursuri de Măiestrie Artistică, Master Classes.
O formaţiune vulcanică de pe planeta Venus se numeşte, din 2003, “Darclee”, dupa soprana Hariclea Darclee, aşa cum un crater de pe Mercur se numeşte “Eminescu”, din 2008.
Surse: N. Carandino, volumul „Darclée. Viaţa de glorie şi de pasiune a unei mari artiste„, Vissi d’arte, vissi d’amore. Charikleia – http://isabellelorelai.wordpress.com, http://www.darclee-voice-contest.com, www.ziarullumina.ro, www.historia.ro, www.jurnalul.ro, www.ziare.com
Documentarea: Bianca Ioniţă
