Din lemnul bradului montat în Piaţa Kremlinului vor fi confecţionate crose de hochei, suveniruri şi schiuri

Din lemnul provenit din crengile şi trunchiul bradului, care a fost montat în acest an de sărbători în Piaţa Catedralei de la Kremlin, Moscova, considerat ca fiind cel mai mare brad din ţară, vor fi confecţionate crose de hochei, diverse suveniruri şi schiuri, a declarat coordonatorul Mişcării Ecologiste Patrula Verde din regiunea Moscova, Aleksandr Krasnoşcekov. Potrivit declaraţiilor sale, mişcarea ecologistă are semnat un acord cu Administraţia prezidenţială a Kremlinului în ceea ce priveşte folosirea lemnului de la acest brad. Întreaga producţie obţinută se preconizează să fie trimisă pentru a fi valorificată de guvernatorul regiunii Moscova Andrei Vorobiov. „Anul trecut, bradul din Piaţa Catedralei de la Kremlin a fost demontat pe data de 20 ianuarie, iar din lemnul provenit de la acel brad au fost confecţionate aproximativ 300 de crose de hochei”. Bradul din acest an, cu un diametru de 72 cm şi o înălţime de 31 de metri, a fost adus la Kremlin din Gospodăria Silvică Dorohovsk din raionul Ruzsk, regiunea Moscova, pe data de 18 decembrie.

www.interfax.ru – 16 ianuarie