Barack Obama şi David Cameron au anunţat formarea unui grup comun de luptă pentru combaterea violenţei extremiste

Preşedintele american Barack Obama şi premierul Marii Britanii, David Cameron, au anunţat decizia de a crea un grup comun de lucru format din oficiali americani şi englezi privind combaterea fenomenului de radicalizare islamică. Cei doi lideri au făcut anunţul în cadrul conferinţei de la Casa Albă, care a urmat discuţiilor lor nivel înalt pe teme de securitate. Astfel, noul grup transatlantic în privinţa radicalizării urmează să prezinte un raport de activitate peste o perioadă şase luni. Printre oficialii care fac parte din acest grup se află nume notabile precum fostul secretar de stat al SUA, Colin Powell, relatează corespondenţii BBC.

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 16 ianuarie)