“Comitetul Naţional Român – Un fel de mic guvern român în exil”

de Octavian Silivestru
de Octavian Silivestru

După instaurarea regimului comunist, conştienţi că libertatea şi viaţa lor era în pericol, o serie de conducători politici din România au plecat în străinătate. După scoaterea în afara legii a partidelor politice democratice din România, arestarea lui Iuliu Maniu şi abdicarea regelui Mihai la 30 decembrie 1947, reprezentanţii în străinătate ai Partidului Naţional Ţărănesc, ai Partidului Naţional Liberal şi ai Partidului Social Democrat Independent au luat masuri pentru a se organiza într-un comitet naţional. Comitetul Naţional de Coordonare Românească – ulterior Comitetul Naţional Român – a fost un organism care a avut scopul de a apăra interesele democratice române în occident în perioada în care Partidul Comunist era la putere în România. Comitetul a fost organizat in SUA de către generalul Nicolae Rădescu, ultimul prim-ministru constituţional al României. Prezentat uneori ca un guvern român în exil, Comitetul nu a avut de fapt niciodată acest caracter şi nici nu a fost recunoscut ca atare de către guvernele occidentale. Comitetul Naţional Român a facut parte din «Asociaţia Naţiunilor Europene Captive» (Assembly of Captive European Nations). În 1950 generalul Nicolae Radescu s-a retras, în locul lui fiind ales, la propunerea regelui Mihai, Constantin Vişoianu. Sub conducerea lui Constantin Vişoianu, Comitetul Naţional Român s-a concentrat pe elaborarea de memorii care să prezinte situaţia reală din România şi pe colaborarea cu comitetele reprezentând celelalte ţări aflate în sfera de influenţă a Uniunii Sovietice. Cu trecerea timpului activităţile Comitetului s-au redus, din cauza vârstei membrii Comitetului arătând un interes din ce în ce mai scăzut. Începând din anii 1960 guvernul american a redus finanţarea Adunării Naţiunilor Captive, ceea ce a afectat negativ posibilităţile de acţionare a acestor organizaţii. În 1975 administraţia Statelor Unite a decis să înceteze finanţarea comitetelor naţiunilor captive. Complet lipsite de resurse, atât Asociaţia Naţiunilor Captive, cât şi asociaţiile naţionale au fost nevoite să-şi înceteze activitatea.

Constantin Visoianu
Constantin Visoianu

Refugiat în Franţa, profesorul Neagu Djuvara a avut strânse legături cu membrii exilului românesc, cunoscand pe unii membrii ai Comitetului Naţional Român.

Eu nu am făcut niciodată parte din Comitetul Naţional Român. Comitetul Naţional Român a fost destul de greu de alcătuit din cauza unei divergenţe de bază şi anume: liberalii, ţărăniştii, social democraţii lui Titel Petrescu considerau că în urma rezultatelor reale de la alegerile din ’46, ei reprezinta majoritatea absolută a opiniei publice din România. Deci, în mintea lor, ei trebuiau să formeze Comitetul Naţional Român care să fie un fel de mic guvern român în exil. Nu putea fi un guvern român în exil dacă nu era recunoscut de aliaţii care nu aveau intenţia să recunoască guverne în exil, deoarece considerau că e mai bine să lucrezi cu ce există în ţară decât să închizi complet legăturile.

Deci, reprezentanţii celor trei partide istorice ar fi vrut să facă un comitet numai cu ei. Şi de la Maniu, Brătianu şi Titel Petrescu exista o scrisoare, pe care o am undeva în fotocopie, în xerox, în care îl desemna pe Grigore Niculescu Buzeşti ca omul care trebuia să formeze în occident [un Comitet Naţional]. Dar, Niculescu Buzeşti şi-a dat seama, în momentul în care aliaţii l-au scos din ţară şi pe generalul Rădescu, că el ca tânăr fost ministru de externe nu putea să sară peste capul unui fost prim ministru. Şi, reprezentanţii partidelor au admis ca acest Comitet Naţional să fie făcut de generalul Rădescu. Generalul Rădescu nu dorea să fie oarecum prizonierul acestor reprezentanţi ai partidelor în care, în afară de Niculescu Buzeşti, nu erau personalităţi de seamă. Deci, existau două grupe: grupul Rădescu, Grigore Gafencu, Nicu Caranfil – pe de o parte, şi reprezentanţii partidelor politice – pe de altă parte. Şi cearta dintre ei ar fi durat destul de mult dacă n-ar fi fost creată la New York aceea Adunare a Naţiunilor Captive unde avem şi noi o reprezentanţă şi pe urmă a venit cuvântul regelui Mihai care i-a silit să ajungă la o înţelegere: „Domnilor, înţelegeţi-vă, să fie jumătate reprezentanţi ai partidelor şi jumătate oameni din afara partidelor”. Şi aşa s-a creat primul Comitet Naţional care avea zece membri: şase au fost reprezentanţi ai partidelor – doi, doi, doi – şi patru delegaţi ai personalităţilor. Adică era generalul Nicolae Rădescu,   Grigore Gafencu şi Nicolae Caranfil, fostul ministru al aviaţiei al lui Carol al II-lea şi încă cineva…. Deci, aşa s-a constituit primul Comitet Naţional în ’49, cred. Acest Comitet National avea şi filiale în America de Sud şi în Europa.

Nicolae Radescu
Nicolae Radescu

Viorel Virgil Tilea n-a fost cooptat pentru că nu era diplomat de carieră. Era un fost ministru ţărănist, numit ambasador la Londra. Şi, Tilea, în timpul războiului, fusese împreună cu Ion Pangal, fostul şef al masoneriei române care fusese ministru în Spania şi Portugalia. Cei doi împreună cu fostul nostru ambasador la Washington [Carol] Cita Davila, formaseră în timpul războiului un Comitet Naţional care n-a avut prea multă pondere şi care avusese pretenţia să poată reprezenta adevărata Românie faţă de aliaţi. A jucat un mic rol de intermediar pentru contacte cu englezii sau americanii. Dar probabil partidele politice din ţară nu i-au agreat pe ăştia trei – Ion Pangal, V.V. Tilea, Cita Davila.

Acest prim Comitet Naţional s-a spart foarte repede. Bietul general Rădescu a intrat în gâlceavă cu reprezentanţii partidelor politice şi nu făcea faţă situaţiei. El şi cu ceilalţi membri din afara partidelor, au vrut la un moment dat să coopteze şi pe Cita Davila. Dar, se pare că Cita Davila nu a fost admis de reprezentanţii partidelor şi nu a fost accepta nici de regele Mihai, din motive pe care nu le cunosc. Şi atunci s-a spart Comitetul Naţional. Comitetul Naţional s-a refăcut în momentul când generalul Rădescu a murit. Atunci imediat regele l-a numit succesor pe Constantin Vişoianu şi aşa s-a refăcut Comitetul Naţional Român. Şi a fost remarcabil că, în acelaşi timp, Vişoianu şi cu Brutus Coste au intrat în Adunarea Naţiunilor Captive pe postul de preşedinte şi, respectiv, de secretar general şi au funcţionat acolo ani de-a rândul…

[Interviu realizat de Octavian Silivestru,18.06.1999. Arhiva de Istorie orală – Radio România]