Şeful Delegaţiei UE, în Serbia, Michael Davenport: premierul Vucic ştie foarte bine cum acţionează UE în favoarea Serbiei

Şeful Delegaţiei Uniunii Europene (UE) în Serbia, Michael Davenport, a declarat că prim-ministrul Serbiei, Aleksandar Vucic, „ştie foarte bine” cum acţionează UE în favoarea Serbiei şi că în viitor trebuie să se facă şi mai multe. „Primul-ministru şi cu mine suntem de aceeaşi părere că anul 2015 oferă oportunităţi excelente pentru progresul Serbiei către aderarea la UE. La prima reuniune din acest an, noi am avut un schimb pozitiv de opinii cu privire la o serie de probleme actuale”, a spus Davenport pentru ediţia de luni a publicaţiei „Danas”. El a amintit că anul trecut Guvernul Serbiei a adoptat mai multe legi pentru reforme şi câteva planuri de acţiune foarte bune, iar acum este momentul să pună în aplicare ceea ce a „pus pe hârtie”. După cum s-a subliniat, UE este de departe cel mai mare partener al Serbiei în diferite domenii, precum şi că toate statele membre ale UE sprijină aderarea Serbiei la UE. Referindu-se la sancţiunile împotriva Rusiei, Davenport a spus că în cadrul de negociere este o cerinţă legală privind armonizarea treptată a politicii externe a Serbiei cu cea a UE şi se aşteaptă de la Serbia să respecte aceste obligaţii. În legătură cu mass-media, Davenport a precizat că în Serbia sunt multe aspecte care necesită îmbunătăţiri şi că este nevoie de consolidarea standardelor profesionale şi etice şi a atras atenţia asupra influenţei politice ţi financiare asupra mass-media.

(www.beta.rs – 19 ianuarie)