SRI doreşte adoptarea Legea securităţii cibernetice

Legea securităţii cibernetice nu le permite instituţiilor statului accesul la date cu caracter privat fără autorizarea prealabilă a unui judecător. SRI a făcut din nou această precizare într-un comunicat, în care susţine că actul normativ este indispenabil, în contextul creşterii riscurilor şi ameninţărilor cibernetice. Relatează Gabriela Tătărău.
Reporter: Numeroasele temeri, speculaţii şi acuzaţii aduse Legii securităţii cibernetice sunt nefondate, susţine SRI, care precizează că acţionează permanent tocmai pentru protejarea şi respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale. În comunicatul transmis redacţiei, SRI explică din nou că numai deţinătorii de infrastructuri cibernetice şi nu persoanele fizice vor pune la dispoziţia autorităţilor competente exclusiv date tehnice cu privire la ameninţarea care face obiectul cererii şi doar dacă, după verificările preliminare, rezultă că cercetarea trebuie extinsă asupra unor persoane clar determinate se solicită judecătorului să autorizeze accesul la computer, taletă sau smartphone. SRI mai precizează că nu sunt necesare prevederi suplimentare privind respectarea drepturilor omului, întrucât procedura autorizării accesului la date cu caracter personal este deja reglementată, atât în Codul de procedură penală cât şi în Legea securităţii naţionale. Legea securităţii cibernetice a fost adoptată de Senat în decembrie. Actul, puternic contestat de societatea civilă, nu a fost promulgat încă de preşedintele Klaus Iohannis şi este atacat în prezent la Curtea Constituţională. În urma ultimelor atacuri teroriste din Europa, Grupul interministerial strategic pentru prevenirea şi combaterea macrocriminalităţii a stabilit ca Legea Big Brother şi cea privind cartelele preplătite să fie repuse pe agenda guvernului, a parlamentului şi a societăţii civile.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 19 ianuarie