Fostul şef al MI6: Nu putem opri terorismul dacă nu spionăm şi oamenii nevinovaţi

Serviciile secrete britanice nu vor reuşi să prevină terorismul decât dacă vor monitoriza traficul pe internet al oamenilor nevinovaţi, a spus fostul şef al MI6. Sir John Sawers, şeful Secret Intelligence Service până în luna noiembrie anul trecut, a avertizat că reuşita unui atac lansat de militanţii islamici în Regatul Unit este aproape inevitabilă, spunând că nu trebuie să existe „zone fără acces” pe Internet.
În primul discurs public de la retragerea sa din rolul de şef al spionajului britanic, el a spus că Internetul trebuie să fie deschis, la fel ca şi comunităţile din lumea reală. Sir John a spus că sunt puse la cale atât de multe comploturi teroriste, încât este o certitudine că serviciile secrete nu vor reuşi să le dejoace pe toate. „Nu vrem să spunem că este foarte probabil să se producă o tentativă de atac terorist, ci că reuşita unui atac este foarte probabilă”, a spus el în faţa unor lideri ai afacerilor, la Londra. Fostul şef al spionajului britanic a mai spus că trebuie să se ajungă la un acord între agenţiile de securitate şi companiile de tehnologie, privind modul de funcţionare a supravegherii în democraţiile deschise. Dacă nu va fi convenit un nou acord, atacurile teroriste de genul celor produse la Paris luna aceasta vor deveni „o trăsătură mai regulată a vieţilor noastre”, a avertizat Sir John. El a vorbit şi despre rolul benefic jucat de filmele cu James Bond în recâştigarea încrederii publicului din Regatul Unit în serviciile secrete insulare.

(www.telegraph.co.uk – 20 ianuarie)