Protecţia frontierei externe a UE creşte şansele Bulgariei pentru aderarea la Spaţiul Schengen

Necesitatea unei protecţii sporite a frontierelor europene externe creşte şansele Bulgariei pentru aderarea la Spaţiul Schengen„, a declarat ministrul bulgar de externe, Daniel Mitov. Şeful diplomaţiei bulgare a adăugat că, în acelaşi timp, ţara sa va avea nevoie în curând şi va solicita un ajutor european pentru a face faţă presiunii exercitate de refugiaţi şi imigraţie. „Cred că trebuie să începem să ne pregătim pentru solicitarea unui astfel de ajutor. Bulgaria este unul dintre statele cu cele mai multe cereri de azil, însă, în acelaşi timp, se află printre ultimele ţări de pe lista de acordare a fondurilor de solidaritate. Vom insista pentru atingerea unui echilibru în acest sens„, a menţionat Mitov. Ministrul bulgar de externe a făcut aceste declaraţii la Bruxelles, unde şefii diplomaţiilor din ţările UE au discutat măsurile europene comune împotriva terorismului. Una dintre acestea va fi intensificarea cooperării cu statele din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, care sunt afectate, de asemenea, de acte teroriste. În ceea ce priveşte o altă temă principală a reuniunii miniştrilor europeni de externe – relaţiile cu Rusia – Mitov a precizat că în această etapă, UE consideră că nu există motive de anulare sau relaxare a sancţiunilor şi că aceasta este şi poziţia Bulgariei.

www.bnr.bg – 20 ianuarie