Terorismul şi agresiunea Rusiei ameninţă securitatea Europei, declară şeful Statului Major Interarme al SUA

Actele de terorism şi agresiunea Rusiei sunt principalii factori care reprezintă o ameninţare pentru Europa – a declarat generalul Martin Dempsey, şeful Statului Major Interarme al Statelor Unite ale Americii, în cursul unei întâlniri, la Roma, cu membrii conducerii militare italiene. „Pentru prima dată într-o lungă perioadă de timp, Statele Unite şi aliaţii săi se confruntă cu ameninţări foarte distincte – una armată convenţională, din partea Rusiei şi o alta neconvenţională, din partea teroriştilor” – a explicat Dempsey. Potrivit generalului american, din cauza poziţiei sale geografice, Italia are de-a face cu manifestări reale ale ambelor provocări, iar acum există temeri că grupările militante străine pot intra în Europa prin flancul stâng al Italiei şi al Alianţei Nord-Atlantice. De asemenea, în opinia lui Dempsey, pentru a depăşi ameninţarea teroristă din partea islamiştilor, comunitatea internaţională va avea nevoie de cel puţin 30 de ani.

www.5.ua – 20 ianuarie