Preşedintele rus Vladimir Putin a deschis reuniunea Comisiei pentru industria de apărare

Preşedintele rus Vladimir Putin a deschis lucrările reuniunii de miercuri a Comisiei pentru industria de apărare. În cadrul acestei reuniuni au fost examinate o serie de aspecte din domeniul apărării şi securităţii Rusiei pentru perioada imediat următoare şi pentru o perioadă de lungă durată. Un subiect important discutat astăzi a fost finanţarea şi distribuirea resurselor necesare pentru Programul de stat  privind înarmarea pentru perioada 2015-2025, pe care Guvernul Rusiei îl va aproba în acest an. Achiziţia de echipamente pentru industria de apărare a fost un alt subiect important.
În cadrul reuniunii, preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat: „În mesajul adresat Adunării Federale am menţionat că nu intenţionăm să intrăm într-o cursă a înarmărilor costisitoare. Rusia nu amenunţă pe nimeni şi încearcă să rezolve absolut toate disputele la masa negocierilor. Asta vom continua să facem şi pe viitor şi vom menţine această politică. Totodată, vedem cum alte state declară în mod deschis care sunt pretenţiile lor geopolitice şi nu se opresc atunci când este vorba despre o implicare directă în afacerile interne ale altor state suverane. În acest context, ele continuă intens să-şi dezvolte şi să-şi perfecţioneze arsenalul lor militar. În aceste condiţii, suntem obligaţi să garantăm o apărare sigură a suveranităţii, integrităţii teritoriale şi a intereselor naţionale ale Rusiei. Atunci când afirm faptul că unele sau multe state duc o altă politică, cea a exercitării forţată a presiunilor, absolut toţi înelegeţi despre ce este vorba. Vedem cum pe parcursul unei perioade îndelungate, toate acestea au loc sub acompaniamentul discuţiilor despre dreptul internaţional, despre doleanţa de a soluţiona problemele cu ajutorul negocierilor. După cum bine ştim, un fost lider mondial bine spunea că în aceste condiţii, importante sunt nu intenţiile, ci potenţialul şi vedem cu aceste potenţial creşte. Am enunţat cifrele pe care Rusia le alocă pentru apărare şi care sunt  fondurile alocate de alte state pentru aceste necesităţi. Ele nu sunt comparabile. Repet că trebuie să răspundem acestor solicitări, dar fără a ne angaja într-o cursă costisitoare a înarmărilor. Presiunile trebuie axate în mod special asupra tehnologiilor. Vom întări şi pe viitor Forţele Armate Ruse şi structurile militare în general, o să facem tot posibilul ca Forţele Armate Ruse să fie moderne, mobile şi bine echipate, capabile să îndeplinească rolul lor esenţial, obiectivul lor principal, cel de a neutraliza riscurile şi ameninţările potenţiale la adresa securităţii statului nostru. Evident că planurile noastre trebuie să fie unele reale şi, ca şi în trecut, să ţinem cont în mare măsură de posibilităţile financiar-economice ale statului şi, fără discuţie, în conformitate cu acele circumstanţe în care ne aflăm astăzi, în care se află economia rusească, dar şi cea mondială. Indiscutabil, fără o ananliză serioasă a situaţiei din acest sector nu putem construi planurile şi proiectele noastre din domeniul apărării şi securităţii. Ca urmare, astăzi vom analiza detaliat prognoza indicatorilor macroeconomici care stau la baza formării proiectului Programului de Stat privind înarmarea pentru perioada 2015-2025. Noul proiect trebuie să ţină cont de prevederile Doctrinei Militare a Rusiei, aprobată la 25 decembrie anul trecut, în care sunt menţionate pericolele militare la adresa securităţii statului rus”.

www.echo.msk.ru – 21 ianuarie