Primarul din Sângeorgiu de Pădure a fost amendat pentru arborarea drapelului secuiesc şi cel maghiar

Prefectul judeţului Mureş a aplicat o amendă de cinci mii de lei primarului oraşului Sângeorgiu de Pădure, Attila Zoltán Csibi, pe motiv că acesta a refuzat să îndepărteze drapelul secuiesc şi cel maghiar, arborate pe o clădire din Piaţa centrală a oraşului, informază portalul Székelyhon, citat de Agenţia MTI. În această clădire, aflată în propietatea bisericii, funcţionează un birou al Uniunii Democrate Maghiare din România, a cărei organizaţie locală este condusă de primar. Reprezentanţii Prefecturii au scris în procesul-verbal de aplicare a amenzii că Attila Zoltán Csibi a încălcat, prin arborarea drapelelor Ţinutului Secuiesc şi al maghiarilor, hotărârea de guvern privind utilizarea drapelului românesc. Conform hotărârii de guvern, Prefectura a aplicat cea mai mare sancţiune care poate fi aplicată pentru această infracţiune. Attila Zoltán Csibi a declarat portalului că se va adresa tribunalului pentru anularea procesului verbal, iar drapelele le va lăsa la locurile lor. Preşedintele organizaţiei judeţene a UDMR, Zsombor Brassai, a subliniat că demersul reprezentantului guvernului în judeţul Mureş poate fi interptretat şi drept hărţuire voită a maghiarilor. Pe clădirea din Piaţa centrală a oraşului Sângeorgiu de Pădure sunt arborate, pe lângă drapelul secuiesc şi cel maghiar, şi drapelele României, al Uniunii Europene şi al UDMR. La somaţia prefectului, primarul a îndepărtat, în vara anului 2014, pentru o lună, toate drapelele şi le-a înlocuit pe acestea cu un steag de doliu, iar la mijlocul lunii august a arborat din nou toate cele cinci drapele. Primarul a declarat atunci că drapelele au fost arborate pe un imobil din piaţa centrală timp de cinci ani şi nu s-a simţit nimeni deranjat. Drapelele sunt arborate pe un teren privat, în condiţiile în care UDMR plăteşte chirie pentru acest spaţiu bisericii, a subliniat primarul. Sângeorgiu de Pădure a obţinut statutul de oraş în 2002, iar potrivit ultimului recensământ 75% din cei cinci mii de locuitori s-au declarat de etnie maghiară. În această localitate s-a născut şi a crescut ascendentul din Transilvania al familiei Casei Regale britanice, Rhédey Klaudia, stră-străbunica reginei Elisabeta a II-a. Piaţa centrală, unde se află sediul UDMR, poartă numele de Rhédey Klaudia.

(MTI – 22 ianuarie)