Un pahar de alcool pe zi reduce cu o cincime riscul unui infarct miocardic

Persoanele de vârstă mijlocie care consumă un pahar de alcool pe zi îşi reduc cu o cincime riscul de a face un atac de inimă, afirmă cercetători ştiinţifici. Un studiu efectuat în Statele Unite asupra a circa 15.000 de persoane a relevat că bărbaţii care beau până la şapte pahare de alcool pe săptămână au un risc cu 20% mai mic de a suferi un atac de cord în viitor, comparativ cu cei care nu consumă alcool deloc. Riscul pentru femeile care beau până la şapte pahare de alcool pe săptămână este de 16%. În urma unor cercetări anterioare, s-a stabilit că un consum moderat de alcool protejează inima, însă acesta este primul studiu amănunţit asupra influenţei pe care îl are alcoolul asupra atacului de cord. Peste 700.000 de britanici în vârstă de peste 45 de ani sunt victime ale infarctului miocardic. Dintre aceştia, aproximativ 10.000 mor în urma unui atac de cord.

www.dailymail.co.uk – 22 ianuarie