Discursul premierului Victor Ponta de Ziua Unirii

Victor Ponta: Domnule preşedinte al României, Înalt Prea Sfiinţiile Voastre, domnule primar al Iaşului şi primari ai Chişinăului şi Cernăuţiului, domnule preşedinte al consiliului judeţean, doamnelor şi domnilor, lideri politici, invitaţi de aici, din Iaşi, din Moldova şi din întreaga Românie, aş vrea ca în fiecare an în 24 Ianuarie să aduc un omagiu Iaşului şi Moldovei, celor care în urmă cu peste 150 de ani şi de atunci încoace au sacrificat interesele locale pentru ideea de unitate. Faptul că în acest an, pentru prima dată, Parlamentul României a recunoscut prin lege Ziua de 24 Ianuarie ca sărbătoare naţională este doar una dintre reparaţiile morale pe care Iaşul şi Moldova le merită şi cred că datoria Bucureştiului şi a restului ţării pentru Iaşi şi pentru Moldova mai are încă foarte mult de a fi achitată, de a fi plătită, de a fi realizată. Cred că toate eforturile prin care Iaşul, Moldova primesc o parte din ceea ce au dat României sunt justificate cu atât mai mult cu cât parteneriatul pe care îl are cu Chişinăul şi Cernăuţiul este în îndeplinirea aspiraţiilor noastre naţionale şi europene. Vă urez dvs. şi tuturor ca nu doar în 24 Ianuarie şi 1 Decembrie, ci în fiecare zi a anului să vă gândiţi că uniţi suntem mai puternici şi că dezbinarea este singurul nostru mare duşman. Vă mulţumesc. Aşa să ne ajute Dumnezeu!

B1 TV (24 ianuarie)