Bilanţul pe anul 2014 al serviciilor de intervenţie de urgenţă

Tehnica învechită şi deficitul de personal sunt printre principalele probleme cu care se confruntă la acest moment serviciile de intervenţie în cazuri de urgenţă – au subliniat autorităţile la prezentarea bilanţului pentru 2014. Prezenţa echipajelor specializate a fost necesară în aproape 1.000 de situaţii zilnic, iar cifrele sunt în creştere faţă de anul 2013 – arată datele Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului de Interne. Marea majoritate a acţiunilor operative au fost pentru urgenţe medicale, în timp ce de peste 20.000 de ori s-a acţionat pentru stingerea incendiilor. Aproape jumătate dintre autospeciale sunt însă mai vechi de 20 de ani.

Situaţia este ceva mai bine în cazul ambulanţelor. Marea majoritate a acestora sunt relativ noi, până în 7 ani, dar pentru anul 2015 secretarul de stat Raed Arafat, şeful Departamentului, situează printre priorităţile imediate îmbunătăţirea stării tehnice a echipamentelor de intervenţie:

Raed Arafat: Continuarea echipării sistemului, a echipării serviciilor de ambulanţă, ca să scădem numărul maşinilor care sunt depăşite, găsirea soluţiilor ca să înlocuim maşinile de pompieri care sunt deja uzate şi care sper că nu numai prin programul european… să reuşim şi prin alte finanţări să rezolvăm acest lucru în timpul cât mai scurt.

Angajările în sistem sunt o altă prioritate pentru 2015 – mai spune Raed Arafat. Aproape 270 de salariaţi din serviciile de urgenţă au demisionat anul trecut; o cifră similară este reprezentată de persoane condamnate sau în cazul cărora s-a dovedit că au fost angajate ilegal la inspectoratele de la Constanţa şi Giurgiu. Accentul se va pune în acest an şi pe promovarea voluntariatului la nivelul comunităţilor sau pe programele de prevenţie.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 28 ianuarie