Bolnavii care suferă de hepatita C vor putea beneficia de un tratament mai eficient, denumit triplă terapie

Bolnavii care suferă de hepatita C vor putea beneficia, de luna viitoare, de un tratament mai eficient, denumit triplă terapie, a afirmat astăzi ministrul sănătăţii, Nicolae Bănicioiu. Prezent, astăzi, la lansarea Raportului Alianţei pentru Sănătate din România, cu privire la starea acestui sistem, ministrul a precizat că pacienţii din statele membre ale Uniunii Europene sunt trataţi astfel de 10 ani.

Nicolae Bănicioiu: Mi se pare inadmisibil, că acest tratament a fost ţinut atâţia ani în România. Eu vă asigur că, în sfârşit, şi ministerul şi-a făcut datoria, şi ANDM şi-a făcut datoria, Casa de Asigurări este pe punctul de a finaliza, /../ îşi face datoria, astfel încât, în februarie, anul acesta, să avem tripla terapie, la pacienţi. Dar marea provocare, dincolo de tripla terapie, este terapia fără interferon, care cred că va putea aduce şi aceste medicamente, chiar anul acesta, în România.

Alianţa Pentru Sănătate din România consideră că sistemul din ţara noastră ar putea fi salvat printr-un pact naţional dedicat sănătăţii, semnat de toate partidele politice parlamentare, pe următorii zece ani.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 29 ianuarie