Arest preventiv pentru inculpaţii în dosarul Bica 2

Curtea Supremă a hotărât arestarea preventivă pentru 30 de zile pentru fostul ministru al economiei, Adriean Videanu, fosta şefă a DIICOT, Alina Bica, şi fostul consilier al acesteia, Ionuţ Mihăilescu, şi pentru omul de afaceri Dorin Cocoş şi fiul acestuia, Alin.
Şedinţa de judecată a început iniţial cu o amânare, la cererea avocaţilor de consultare cu clienţii, apoi a continuat cu suspendarea judecăţii pentru a fi soluţionată o cerere de recuzare a judecătorului Valentin Şelaru, suspectat de Alina Bica de imparţialitate. Acesta este fost procuror la Parchetul General şi fost consilier al Laurei Codruţa-Kövesi în timpul mandatului de procuror general. Este doar o chestiune de procedură, propunerea de arestare a DNA va fi judecată oricum, chiar dacă va fi Valentin Şelaru sau un alt judecător al Instanţei Supreme. Referitor la acuzaţii, Adriean Videanu este acuzat de complicitate la abuz în serviciu, Alin şi Dorin Cocoş de dare de mită şi trafic de influenţă, Alina Bica de luare de mită, abuz în serviciu şi favorizare a infractorului, iar fostul său consilier Ionuţ Mihăilescu la complicitate la luare de mită. faptele au legătură cu intervenţiile Alinei Bica în schimbul unui teren şi a altor beneficii materiale, pentru rezolvarea favorabilă, pe de o parte, a unui dosar privind acordarea de despăgubiri de Autoritatea Naţională de Reglementare a Porprietăţilor iar, pe de altă parte, într-o cauză penală de ope rolul DIICOT. Anchetatorii anticorupţie susţin că fosta şefă a Direcţiei, în mod abuziv, a ridicat sechestrul pus pe 80 de acţiuni deţinute de fostul ministru Adriean Videanu şi a creat posibilitatea înstrăinării acestora şi sustragerea de la acoperirea prejudiciului de 11 milioane de dolari.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 31 ianuarie