Departamentului de Stat al SUA exclude posibilitatea unei întrevederi a secretarului de stat cu insurgenţii din estul Ucrainei

Secretarul de stat al SUA, John Kerry, are programată pe 5 februarie o vizită de lucru la Kiev, unde va purta negocieri cu autorităţile Ucrainei, a anunţat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Jen Psaki, în cadrul unui briefing susţinut la Washington. Potrivit declaraţiilor purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Jen Psaki, pe 5 februarie, John Kerry are programate convorbiri cu preşedintele Petro Poroşenko, premierul Arseni Iaţeniuk, ministrul de externe Pavlo Klimkin, reprezentanţii Parlamentului, Rada Supremă a Ucrainei, iar pe 6 februarie, acesta va efectua o vizită în Germania, a precizat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA. Jen Psaki a mai declarat că în cadrul negocierilor cu partea ucraineană se va discuta „despre progresul realizat şi cel la care ar trebui să se ajungă în următoarele luni”. Din declaraţiile ei reiese că ar fi vorba despre un fel de raport prezentat de autorităţile de la Kiev. De asemenea, oficialul american a precizat că întrevederile vor fi consacrate modului în care ar trebui să acţioneze în continuare SUA în vederea detensionării situaţiei din regiune. Psaki a mai afirmat că nu poate face niciun fel de dezvăluiri referitoare la faptul dacă secretarul de stat american va oferi noi propuneri privind acordarea unui nou sprijin autorităţilor Ucrainei, inclusiv a unui sprijin militar. Aceasta a confirmat că Washingtonul nu a discutat subiectul privind acordarea de arme letale Kievului. Deocamdată, ea nu a oferit niciun fel de detalii în acest sens.
Corespondentul Agenţiei TASS l-a rugat pe purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA să comenteze declaraţiile directorului FMI, Christine Lagarde, făcute într-un interviu dat publicaţiei franceze „Le Monde” referitoare la faptul că acordarea unui ajutor suplimentar Ucrainei va fi posibil cu condiţia stabilizării situaţiei din această ţară. Diplomatul american a răspuns că „nu are în faţă textul acestui interviu”. „Nu cred că contextul declaraţiilor sale a fost anume acesta„, a mai spus Psaki, referindu-se la declaraţiile lui Christine Lagarde, adăugând că FMI „sprijină activ” acordarea de sprijin autorităţilor de la Kiev.
Întrebată care este atitudinea Washingtonului faţă de disponibilitatea Poloniei de a „vinde” armament Ucrainei, Psaki a menţionat: „Fiecare ţară ia astfel de decizii în mod independent”. „Sunt convinsă că sprijinim contactele noastre cu omologii noştri din Polonia„, a adăugat ea.
În cadrul briefingului, jurnaliştii au adresat întrebări şi despre agravarea situaţiei din Ucraina. Ca urmare, Psaki a reiterat faptul că în acest context, ar dori să specifice că „atacurile din raionul Debalţeve, regiunea Doneţk, s-au intensificat şi că un centru cultural din oraşul Doneţk a fost ţinta unor atacuri„. Diplomatul american a mai specificat că Washingtonul condamnă actele de violenţă şi cere „investigaţii transparente şi minuţioase”, dar, deocamdată, consideră că „este prematur să se pronunţe în legătură cu cine se face responsabil”.
La solicitarea corespondentului AP de a preciza dacă aceste declaraţii ar însemna că unii din Administraţia SUA cred că insurgenţii din Doneţk ar fi putut lansa atacul asupra propriilor poziţii, Psaki a răspuns: „Multe se întâmplă acolo. De aici nu se vede foarte bine, aşa că am dori ca să se desfăşoare investigaţii şi evident că adresăm un apel prin care cerem tuturor părţilor să respecte Acordurile de la Minsk”.
În legătură cu organizarea unor noi reuniuni în formatul de la Minsk, reprezentantul Departamentului de Stat al SUA a spus că atât insurgenţii, cât şi autorităţile de la Kiev se acuză reciproc de neprezentarea la aceste negocieri. „Evident că noi stimulăm organizarea unor astfel de negocieri şi sperăm în continuarea lor„, a mai subliniat Psaki. Atunci când a fost întrebată dacă domnul Kerry nu intenţionează să se întâlnească cu reprezentanţii insurgenţilor, Psaki a răspuns: „Nu, nu avem astfel de planuri„. Unul dintre jurnalişti a adresat o întrebare legată de faptul dacă nu este cazul ca SUA să se implice în mod direct în negocierile privind reglementarea conflictului ucrainean şi să aibă un rol mult mai important. La această întrebare, Psaki a spus că Washingtonul deja este „unul dintre cei mai importanţi adepţi ai procesului de pace„. „Consider că majoritatea părţilor tind către reglementarea conflictului, iar noi suntem deschişi continuării discuţiilor şi suntem pentru alegerea celui mai bun format„.

Agenţia de presă TASS – 31 ianuarie