Viscolul a închis Transalpina între Novaci şi Rânca

Viscolul a închis Transalpina între Novaci şi Rânca. Din cazua rafalelor puternice de până la 80 de kilometri  la oră vizibilitatea scade sub zece metri, iar de la kilometrul 25 până la kilometrul 30 sunt şi tronsoane cu ceaţă. Drumarii menţin o singură bandă deschisă exclusiv pentru situaţii de urgenţă şi peste aproximativ o oră ar putea intra cu utilaje pentru degajarea carosabilului. Estimarea pentru reluarea circukaţiei este pentru ora 9:00, dacă viscolul se mai domoleşte. Pentru turiştii carwe vor să ajungă la Rânca, anvelopele de iarnă sunt obligatorii, conform Codului rutier. Dată fiind situaţia, se recomandă şi lanţurile pentru o aderenţă mai bună. Poliţia Rutieră verifică echiparea corespunzătoare de iarnă. Se circulă în condiţii de iarnă şi pe DN 73 la Dâmbovicioara, în judeţul Argeş, un drum de altitudine, cu viraje strânse spre Fundata. Plouă şi este lapoviţă pe DN 1, în statiunile prahovene. Atenţie mare pe autostrada A3 Bucureşti Ploieşti, unde plouă puternic, iar în zona kilometrului 55 sunt semnalate acumulări de apă. Ultima informaţie din judeţul Hunedoara: după ora 9:00 se reiau lucrările de asfaltare pe podul peste Mureş de la Şoimuş. Este ieşirea de pe austostrada A1 Sibiu – Deva. Traficul se va desfăşura alternativ, cu dirijare la paletă.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 31 ianuarie