Calendarul evenimentelor, 1 februarie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Parlament
– Are loc reuniunea grupurilor parlamentare ale noului PNL – ora 11:00, la Palatul Parlamentului, sala grupului PNL din Camera Deputaţilor, etaj 2, intrarea pe la S2

– Partide
* Are loc lansarea Grupului de Iniţiativă pentru Noul Proiect Social Democrat – ora 12:00, la Romexpo, pavilion C3. Participă senatorul Mircea Geoană

– Medicină, Sănătate
* Cardul naţional de asigurări sociale de sănătate va deveni operațional începând de astăzi, și va putea fi utilizat de către asigurați la medicii de familie, în spitale și în farmacii, precum și de către furnizorii de servicii medicale, medicamente sau dispozitive medicale. Pentru o perioadă de trei luni, respectiv între 1 februarie şi 30 aprilie, cardul de sănătate va putea fi utilizat în paralel cu sistemul actual, urmând ca începând cu 1 mai utilizarea acestui document în sistemul de asigurări sociale de sănătate să devină unicul instrument de validare a serviciilor medicale

– Cultură
* Concert simfonic „Capodopere ale muzicii ruse” – ora 19:00, la Opera Naţională Bucureşti. Două dansuri simfonice din opera “Aleko” de Serghei Rahmaninov, Concertul nr. 1 pentru pian și orchestră, în si bemol minor, op. 23, de Piotr Ilici Ceaikovski, Dansuri simfonice, op.45, de Serghei Rahmaninov. Dirijor: Vladimir Lungu (invitat).Solist: Horia Maxim (invitat)
* Bârlad: Vernisajul expoziţiei personale „Călătoria” a artistului Dragoş Pătraşcu – ora 11:30, la Muzeul „Vasile Pârvan” din localitate. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 1 – 26 februarie
* Iaşi: În perioada 1-28 februarie, la Galeria de Artă Grand Hotel Traian, va fi prezentă expoziţia de grafică „Concesia Renunţării” a artistului Luigi Puiu – Piaţa Unirii nr. 1
* Iaşi: Are loc vernisajul expoziţiei de fotografie „(în)Tineri(re)” – ora 18:00, la Galeria de Artă a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” – Galata
* Iaşi: Opera Naţională Română Iaşi prezintă spectacolul Rigoletto, operă în trei acte de Giuseppe Verdi, ce va avea loc de la ora 18:30, în Sala Mare a Teatrului Naţional din localitate, sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeşelea. Regia îi aparţine lui Cristian Mihăilescu, iar scenografia este semnată de Viorica Perju
* Sibiu: La Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu urmează o lună „de foc”, în perioada 1 februarie – 1 martie vor avea loc 30 de spectacole: comedii, drame, spectacole politice, tragedii, dans, muzică, povești de dragoste, toate compun un repertoriu extrem de divers. Astăzi, are loc spectacolul „Take, Ianke și Cadâr” de Victor Ion Popa, regia Dan Glasu – ora 19:00

– Diverse
* Aproximativ 200 de persoane se vor transforma în statui umane şi vor „îngheţa”, într-o staţie de metrou din centrul Bucureştiului, în cadrul unui eveniment intitulat „Frozen Bucharest”, între orele 14:00 – 16:00. Evenimentul este organizat de Grupul Nefiresc

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Intendenţei Militare”; prin Înaltul Ordin nr. 29, emis la 1.II.1861, s-a consfinţit înfiinţarea intendenţei militare; pe baza acestuia s-a format corpul ofiţerilor de intendenţă militară, condus de intendentul general al Armatei (asimilat cu gradul de general de brigadă) şi subordonat Ministerului de Război

– 1823, 1/13: Vornicul Mihai Sturdza, reprezentant al marii boierimi moldovene, foloseşte într-un memoriu, pentru prima dată în viaţa politică a Ţărilor Române, noţiunea de „conservator”, pentru a desemna tendinţele marii boierimi de a păstra vechile stări de lucruri

– 1838: S-a născut Nicolae Gane, prozator şi memorialist din cercul „Junimii”; membru titular al Academiei Române din 1908, vicepreşedinte al acestui for (1912-1913) (m. 1916)

– 1847, 1/13: Inaugurarea Teatrului de la Copou (Iaşi), cu lucrarea dramatică „Bătălia moldovenilor cu cavalerii teutoni la Marienburg”, tablou vivant de Gheorghe Asachi

– 1848: S-a născut pictorul Sava Henţia; participant la Războiul de independenţă (1877-1878), a pictat, ca un veritabil corespondent de război, numeroase scene de campanie (m. 1904)

– 1868: S-a născut pictorul Ştefan Luchian, primul pictor român modern; membru post-mortem al Academiei Române din 1948 (m. 1916)

– 1880, 1/13: Ion Luca Caragiale publică, în „Convorbiri literare”, farsa într-un act „Conu Leonida faţă cu reacţiunea” – 135 de ani

– 1894: S-a născut pictorul postimpresionist Lucian Grigorescu; membru corespondent al Academiei Române din 1948 (m. 1965)

– 1907: S-a născut Oscar Lemnaru, prozator, traducător (din literaturile rusă şi franceză) şi jurnalist (m. 1968)

– 1907: S-a născut silvicultorul Ion Gh. Popescu-Zeletin; contribuţii în biometria forestieră şi în amenajarea pădurilor; membru corespondent al Academiei Române din  1955 (m. 1974)

– 1907: S-a născut prozatorul, traducătorul şi publicistul T. C. Stan; a lucrat şi ca redactor la Agenţia de presă RADOR (m. 1940)

– 1912: S-a născut Vasile Netea, istoric (specialist în istoria modernă a României, a scris cărţi în care a argumentat ideea de unitate a poporului român, insistând asupra legăturii dintre provinciile locuite de români), folclorist şi analist politic (m. 1980)

– 1913: S-a născut violoncelistul Serafim Antropov – Manu (m. 1988)

– 1914: Intră în funcţiune prima instalaţie centralizată feroviară din România, pe linia Bucureşti-Ploieşti

– 1920: S-a înfiinţat Institutul de Istorie Naţională din Cluj-Napoca; fondat din iniţiativa şi cu sprijinul material al regelui Ferdinand I, Institutul a funcţionat în cadrul Universităţii din Cluj, fiind condus de Ioan Lupaş şi Alexandru Lapedatu – 95 de ani

– 1922: S-a născut I. M. Ştefan (pseudonimul lui Alexandru Sergiu Sragher), prozator şi traducător; coautor, alături de Radu Nor, al primului roman ştiinţifico-fantastic scris în România în perioada postbelică, „Drum printre aştri” (1954) (m. 1992)

– 1944: S-a născut Lucian Boia, unul dintre cei mai prolifici istorici români contemporani, preocupat, îndeosebi, de istoria ideilor şi a imaginarului; a revoluţionat, după 1989, istoriografia românească, propunând o perspectivă demitizantă asupra istoriei

– 1944: S-a născut Petru Popescu, poet, prozator, scenarist şi regizor de film; stabilit în SUA (din 1975)

– 1945: S-a născut interpreta de muzică populară Elena Roizen (m. 2007) – 70 de ani

– 1949: A murit N.[icolae] D.[imitrie] Cocea, prozator, publicist, dramaturg şi traducător (n. 1880)

– 1954: S-a născut prozatorul Tudor Dumitru Savu (m. 2000)

– 1955: S-a născut violoncelista Anca Vartolomei – 60 de ani

– 1970: S-a născut interpreta de muzică pop Nico (Nicoleta Matei) – 45 de ani

– 1970: A murit botanista Alice Săvulescu; cercetări în domeniile microbiologiei şi patologiei vegetale; membru titular al Academiei Române din 1963 (n. 1905) – 45 de ani

– 1974: Ilie Năstase este declarat, la New York, cel mai bun jucător de tenis al anului 1973 şi este distins cu „Racheta de aur”

– 1991: România a obţinut statutul de „invitat special” la Consiliul Europei; la 7.X.1993 a avut loc ceremonia de aderare a României ca membru cu drepturi depline

– 1995: A intrat în vigoare Acordul de asociere a României la Uniunea Europeană (semnat la 1.II.1993) – 20 de ani. NOTĂ: De la 1.I.2007 România este membră a Uniunii Europene

– 1995: România a semnat, la Strasbourg, alături de reprezentanţii altor 20 de state, Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale a Consiliului Europei (adoptată la 10.XI.1994, Convenţia a intrat în vigoare la 1.II.1998) – 20 de ani

– 1999: A murit poetul şi prozatorul Dim.[imitrie] Rachici (n. 1934)

EVENIMENTE EXTERNE

– Beijing: Ministrul indian al afacerilor externe, Sushma Swaraj, urmează să efectueze o vizită la invitaţia omologului său, chinez Wang Yi (1 – 3 feb.). Miniștrii vor discuta despre chestiuni bilaterale, regionale și globale de interes pentru ambele părți. Sushma Swaraj va inaugura Forumul Media, India-China. Ea va participa, de asemenea, la Reuniunea Trilaterală a miniștrilor de externe din Rusia-India-China, și se va întâlni cu ministrul rus de externe, Serghei Lavrov

– Londra: Ministrul grec de finanțe, Yanis Varoufakis urmează să se întâlnească cu omologul său britanic, George Osborne

Aniversări – Comemorări

– 1690: S-a născut compozitorul italian Francesco Maria Veracini (m. 1768) – 325 de ani

– 1789: Este ales primul preşedinte al S.U.A., George Washington, general şi om de stat american, militant şi factor activ în obţinerea independenţei faţă de Regatul Unit a coloniilor din America de Nord

– 1851: A murit scriitoarea britanică Mary Shelley; cunoscută mai ales pentru romanul Frankenstein (1818), fiind considerată drept precursoarea scrierilor știintifico-fantastice moderne (n. 1797)

– 1860: S-a născut filologul german Gustav Weigand; în 1893 a înfiinţat, la Leipzig, Institutul pentru Studiul Limbii Române, care a fost, până la izbucnirea primului război mondial, cel mai important centru ştiinţific din străinătate pentru studiul limbii române; Weigand a fost şi primul lingvist care a cercetat, la faţa locului, dialectele şi graiurile limbii române, călătorind, în anii 1887 şi 1909, în toate ţinuturile locuite de români; el a impus în lumea ştiinţifică şi folosirea denumirii de „aromân”, care a înlocuit-o pe cea limitativă de „macedonean”; membru corespondent străin al Academiei Române din 1892 (m. 1930) – 155 de ani

– 1884: A fost publicată prima ediţie a Oxford English Dictionary; acesta oferea toate definiţiile imaginabile în contexte diferite pentru limba engleză şi cuprindea mai mult de 100.000 de intrări

– 1901: S-a născut actorul american de film Clark Gable (m. 1960)

– 1907: S-a născut Camargo Guarnieri, compozitor brazilian (m. 1993)

– 1915: S-a născut actriţa americană Alicia Rhett, care a jucat în filmul „Pe aripile vântului”, dând viaţă personajului India Wilkes (m. 2014) – 100 de ani

– 1917: S-a născut actorul indian A.K. (Avtar Kishan) Hangal, supranumit „bunicul Bollywood-ului” (m. 2012). NOTĂ: Site-ul http://www.imdb.com/name/nm0359845/ menţionează ca dată a naşterii 15 august 1915, iar alte surse dau ca an al naşterii 1917

– 1919: A fost desemnată prima Miss America; pe numele ei Edith Hyde Robbins, aceasta se autointitulase „model al artiştilor”; evenimentul a avut loc la Hotel des Artistee în Manhattan, iar premiul a constat într-un măr de aur

– 1922: S-a născut cântăreaţa italiană de operă (soprană) Renata Tebaldi (m. 2004)

– 1931: S-a născut Boris Elţîn, om politic rus, primul preşedinte al Federaţiei Ruse (12.VI.1991 – 31.XII.1999) (m. 2007)

– 1958: A murit fizicianul american Clinton Joseph Davisson; împreună cu Lester H. Germer, a descoperit, în 1927, fenomenul de difracţie a electronilor în cristale; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1937, împreună cu englezul George Paget Thomson (n. 1881)

– 1965: S-a născut actorul american Brandon Lee, fiul lui Bruce Lee (m. 1993) – 50 de ani

– 1966: A murit actorul american de film Buster Keaton (n. 1895)

– 1976: A murit fizicianul german Werner Heisenberg, unul dintre întemeietorii fizicii cuantice; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1932; membru de onoare străin al Academiei Române din 1938 (n. 1901)

– 1979: Soseşte la Teheran ayatollahul Khomeiny, liderul religios şiit iranian aflat de 15 ani în exil la Paris (după plecarea din Iran a şahului Mohammad Reza Pahlavi Aryamehr, la 16.I.1979, în urma unor puternice manifestaţii); puterea va fi preluată de Consiliul Revoluţionar Islamic (ulterior Consiliul Revoluţiei), în frunte cu Khomeiny, care, la 1 aprilie 1979, va proclama Iranul republică islamică

– 1986: A murit Alva Myrdal, sociolog şi politician suedez; prima suedeză ambasador (India, 1954); a condus delegaţia Suediei la Conferinţa pentru Dezarmare de la Geneva (1961-1973); militantă pentru pace, dezarmare şi pentru soluţionarea problemelor Lumii a Treia; Premiul Nobel pentru Pace în anul 1982 (n. 1902)

– 1998: A intrat în vigoare Convenţia pentru protecţia minorităţilor naţionale a Consiliului Europei (adoptată la 10.XI.1994 şi deschisă spre semnare, la Strasbourg, la 1.II.1995; România a semnat Convenţia chiar în prima zi, alături de reprezentanţii altor 20 de state)

– 2013: A murit actorul britanic Robin Sachs (n. 1951)

– 2014: A murit Maximilian Schell, actor, producător, regizor, scenarist austriac (n. 1930) – 1 an

* * * * *