La şedinţa Comitetului Executiv al PSD de la Sinaia s-a discutat despre reforma internă a partidului

Discuţii în şedinţa Comitetului Executiv al PSD de la Sinaia despre reforma internă a partidului, dar şi despre modificările ce trebuie aduse statutului PSD. A fost convocat şi Consiliul Naţional pentru luna martie, când vor fi discutate toate aceste moeficări la statutul partidului.
Social-democraţii vor să schimbe percepţia opiniei publice că în partid ar fi probleme legate de integritate. Liderul PSD, Victor Ponta, susţine că în statut trebuie prevăzute sancţiuni pentru membrii care au probleme în justiţie: „Cei care greşesc plătesc, cei care au probleme trebuie să şi le lămurească, toţi ceilalţi se concentrează pentru ceea ce avem de făcut, pentru că vreau ca PSD să fie în continuare nu doar cel mai puternic partid din tară, dar şi cel mai disciplinat, ordonat, cel mai responsabil”.
Delimitatea funcţiei politice de cea administrativă este o altă propunere de modificare a statutului. Astfel, un preşedinte de consiliu judeţean nu ar mai putea deţine simultan şi funcţia de lider al filialei locale. Comitetul Executiv al PSD a hotărât revocarea deciziei de excludere din partid a lui Dan Şova. Acesta fusese exclus, împreună cu Mircea Geoană şi Marian Vanghelie, ca urmare a declaraţiilor care au adus prejudicii de imagine partidului. Tot astăzi, conducerile organizaţiilor PSD din Sectoarele 1 şi 5 au fost dizolvate. Cătălin Ivan a fost înlocuit cu Dan Tudorache iar Cristian Rizea l-a înlocuit pe Marian Vanghelie la conducerea filialei Sector 5. Codrin Ştefănescu a fost numit secretar general al Organizaţiei PSD Bucureşti.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (31 ianuarie)