DOCUMENTAR: Întâmpinarea Domnului (Stretenia, Ziua Ursului şi Anul Nou Viticol)

Pe 2 februarie, creştinii sărbătoresc Întâmpinarea Domnului, una dintre cele mai vechi sărbători creştine. La patruzeci de zile de la naştere, Iisus Hristos este dus la templu de către Fecioara Maria, unde este întâmpinat de bătrânul Simion. La catolici, figura centrală a acestei zile este Fecioara Maria, care a venit la templu pentru curăţirea ei, conform legilor (se poate corela cu molifta mamei), sărbătoarea numindu-se Curăţirea Sfintei Marii (Festum purificationes Beatae Mariae Virginis).
Prima menţionare documentară a acestei sărbători apare în jurnalul de călătorie a pelerinei Egeria. Aceasta vorbeşte despre participarea ei la Ierusalim, la 14 februarie, între anii 382 – 384 la sărbătoarea pe care o numeşte Quadragesinae de Epiphania, deoarece atunci Naşterea Domnului se serba la 6 ianuarie, odată cu Epifania (Boboteaza). În prezent, doar armenii sărbătoresc Întâmpinarea Domnului la vechea dată, pe 14 februarie.
Sărbătoarea a fost introdusă la Roma de către Papa Ghelasie, în anul 494, când a înlocuit vechea serbare păgână a Lupercaliilor, care îl cinstea pe zeul Pan şi care avea loc la începutul lui februarie, când se făceau procesiuni cu făclii aprinse în jurul oraşului. Pan, denumit şi Lupercus, era cel care omora lupii şi ocrotea turmele.

Stretenia sau Ziua Ursului

Stretenia este o sărbătoare populară care se asociază cu sărbătoarea creştină Întâmpinarea Domnului.
Denumirea ”Stretenie” simbolizează, în credinţa populară, o divinitate mitică, asemănătoare Babei Dochia, care prezice caracterul vremii, după firea ei schimbătoare.
Ţăranii cred că aceasta este ziua când se întâlneşte iarna cu primăvara şi fac prognoze meteorologice în funcţia de cum este vremea la Stretenie: dacă este cald, va fi o vară călduroasă şi roditoare, dacă este frig, ger sau viscol, vara va fi friguroasă şi neroditoare.
În unele zone se credea că dacă trece Stretenia peste apă şi aceasta este dezgheţată, atunci se mânie şi-şi face pod, adică dă un viscol şi un ger aşa de mare că îngheaţă toate apele. În schimb, dacă trece Stretenia şi pe apă se află gheaţă, atunci se va încălzi.
Aromânii din Peninsula Balcanică preţuiau mult această sărbătoare, mai ales femeile, motiv pentru care această zi se mai numea şi Sărbătoarea mulierlor. Azi femeile trimiteau la biserică câte o litie şi o colivă, mai ales cele însărcinate şi lehuzele.
Tot astăzi este şi Ziua Ursului. Oamenii puneau schimbarea vremii pe seama comportamentului paradoxal al ursului. Pentru a câştiga bunăvoinţa animalului sălbatic, ei aşezau pe potecile pe unde obişnuia să treacă acesta, bucăţi de carne sau vase cu miere. În această zi, ursului nu i se spune pe nume, ca o dovadă a caracterului său divin, ci se vorbeşte despre el, cu respect, folosind denumiri precum ”Moş Martin” sau ”’ăl Bătrân”.
ursmare
Se consideră că puterea acestui animal era transferată asupra oamenilor, în special asupra copiilor, dacă aceştia se ungeau cu grăsime de urs.   Bolnavii de „sperietoare” erau trataţi în această zi prin afumare cu păr smuls dintr-o blană de urs.
Unii istorici consideră că numele zeului Zalmoxis (Zamolxes, Zamolxis, Zamolxe) — considerat zeul suprem din panteonul geto-dacic, Marele Reformator al religiei geto-dacilor — ar deriva din cuvântul Zalmos, care înseamnă ”piele de urs”, deoarece atunci când s-a născut a fost învelit cu blana acestui animal.
În Banat, se credea că dacă ursul ieşea din bârlog şi îşi vedea umbra, iarna mai dura încă şase săptămâni. Dacă afară este înnorat şi ursul nu-şi vede umbra, ursul rămânea afară, prevestind încetarea iernii.
Românii din Valea Jiului credeau că dacă ursul îşi vede umbra (adică este senin), e semn că iarna şi-a pierdut din putere.
Românii din Bucovina credeau că dacă ursul îşi strică bârlogul în ziua de Întâmpinarea Domnului, chiar dacă este frig afară, atunci e semn că primăvara este aproape.

Anul Nou Viticol şi Pomicol – ritualul Târcolitului viilor

Această sărbătoare deschide şi Anul Nou Viticol şi Pomicol şi, prin urmare, este marcată şi de o serie de obiceiuri străvechi şi sărbători pomicole şi viticole. De asemenea, se crede că timpul este favorabil pentru observaţii meteorologice şi astronomice, pentru prorocirea belşugului viţei-de-vie şi al pomilor fructiferi.

După ce, la 1 februarie, horticultorii au sărbătorit Arezanul viilor, la 2 februarie se marchează Târcolitul viilor, străvechiul început al Anului Nou Viticol şi Pomicol, care constă într-un ritual de  înconjurare a viei. Este o tehnică magică pentru invocarea belşugului, preluată şi în alte momente calendaristice importante: Crăciun, Anul Nou. Gospodarul „ocoleşte via cu «bundăretele» (preparatul ritual de Crăciun, consumat apoi pe loc), turnând vin la butuci”, ca să fie strugurele cât „bundăretele”. La Segarcea, în judeţul Dolj, sau în Mehedinţi, la Balta, ori la Bălceşti, în judeţul Vâlcea, preotul înconjoară via, stropind-o cu aghiazmă.

binecuvantarea-culturuii-de-vita-de-vie
Preotul slujea la capul viei, făcea sfeştanie viilor (uda cu apă sfinţită), făcea rugăciuni şi… inedit pentru un observator profan, blestema gângăniile: „vă blestem pe voi viermi, omizi, gândaci, şoareci şi purici, tot felul de muşte, molimi şi furnici, şi tot felul de jigănii ce se târăsc pe pământ şi păsări ce zboară şi aduc stricăciuni şi pagubă holdelor, viilor…”

O altă practică rituală, aproape uitată, este „tratarea” corzii de viţă-de-vie: gospodarul o crestează în patru locuri, în formă de cruce, o udă cu vin, pune sare, înfige o bucată de slănină şi una de pâine. Toate acestea pentru ca să aibă viţa de toate ale acestei lumi şi să-şi lase rodul în această lume spre îndestularea oamenilor.

Surse: www.crestinortodox.ro; Marcela Bratiloveanu Papilian, „Obiceiuri de primăvară din Oltenia. Calendarul ortodox şi practica populară”, www.revistaclipa.com, www.ziarullumina.ro. www.cuvantul-ortodox.ro

Bianca Ioniţă