Calendarul evenimentelor, 3 februarie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Parlament
* Şedinţa Birourilor permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, cu participarea liderilor grupurilor parlamentare – ora 12:00
* Şedinţa comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor – ora 12:30
* În zilele de 3 şi 4 februarie, are loc şedinţa Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerilor legislative privind legile electorale – orele 16:00 (3 feb.) şi 12:00 (4 feb.)
* Washington: O delegaţie parlamentară, din care vor face parte senatorul PNL, Ben Oni Ardelean, secretar al Comisiei de Politică Externă a Senatului, şi primarul Timişoarei, Nicolae Robu, va efectua, în perioada 3 – 7 februarie, o vizită în Statele Unite ale Americii, care va include mai multe întâlniri la nivel de Congres, Senat, Departament de Stat, reprezentanţi ai Pentagonului şi, de asemenea, un dineu la care urmează să participe şi preşedintele Barack Obama

– Senat
* Lucrări în Comisiile permanente:
• ora 13:00 – Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială – sala 6001
• ora 13:00 – Comisia pentru egalitatea de şanse
• ora 14:00 – Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital – sala 3047, etaj 3
• ora 14:00 – Comisia pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală

– Camera Deputaţilor
* Şedinţă în plen – ora 8:30
* Şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor – la încheierea şedinţei comune a celor două camere
* Şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare
* Activităţi în Comisiile parlamentare:
• ora 10:00 – Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi
• ora 12:30 – Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale
• ora 14:30 – Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului

– Guvern
* Premierul Victor Ponta participă la semnarea Memorandumului de Înţelegere între Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA şi Prysmian PowerLink – ora 10:00, la Sala Transilvania a Palatului Victoria

– Ministere
* La sediul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice are loc, în prezenţa ministrului Liviu Dragnea, vizualizareaa prototipului de microbuz şcolar de 28+2 locuri, din următorul lot de 100 de unităţi ce va fi livrat în perioada următoare – ora 12:00, Str. Apolodor nr. 17, Latura Nord, Sector 5
* Ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, se întâlneşte cu membrii echipei care a reprezentat interesele României în cazul „Delimitarea maritimă în Marea Neagră (România c. Ucraina)”, cu ocazia împlinirii a 6 ani de la pronunţarea hotărârii – la sediul MAE

– Partide
* Jud. Teleorman: Conferinţă de presă organizată de PNL Alexandria – ora 13:00

– Culte, Biserică
* Sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la Reşedinţa Patriarhală, va avea loc şedinţa de lucru a Consiliului Naţional Bisericesc al Bisericii Ortodoxe Române, privind activităţile din anul 2014

– Diplomaţie
* Conferinţă de presă organizată de Prysmian Cabluri & Sisteme Slatina şi Ambasada Italiei la Bucureşti, în cadrul căreia vor fi anunţate noi investiţii ale Grupului Prysmian în România – ora 15:00, la Reşedinţa Ambasadorului Italiei la Bucureşti, Str. Henri Coandă nr. 7. Participă: Valerio Battista, CEO Prysmian Group, Francesco Fanciulli, CEO Central & Eastern European Region Prysmian Group şi ambasadorul Italiei în România, Diego Brasioli
* Ambasadorul Franţei în România, François Saint-Paul, îi va conferi, în cadrul unei ceremonii, însemnele Ordinului Naţional al Meritului în grad de Cavaler fostului preşedinte al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Octavian Morariu – ora 18:00, la Reşedinţa Franţei, Str. Biserica Amzei nr. 13-15

– Apărare, Interne
* Jud. Prahova: Centrul de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Montan Sinaia şi SC Transport Urban SRL Sinaia organizează un exerciţiu de salvare a persoanelor aflate în dificultate în mijloacele de transport pe cablu – ora 9:30, la Telegondola Sinaia

– Administraţie
* Reşiţa: Şedinţa de evaluare a activităţii Instituţiei Prefectului – Judeţul Caraş-Severin pe anul 2014 – ora 11:00, la sediul Palatului Administrativ

– Justiţie
* Şedinţa secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii – ora 10:00
* Administraţia Naţională a Penitenciarelor prezintă Raportul anual de activitate pentru anul 2014 – ora 10:00, la Sala Amfiteatru a Institutului Naţional de Statistică, Bd. Libertăţii nr. 16, sector 5. La finalul evenimentului va avea loc o conferinţă de presă

– Sindicate, Patronate
* Galaţi: Sindicatul Naţional „Solidaritatea” al Metalurgiştilor din România organizează un miting de protest legat de salarii şi de noul Contract Colectiv de Muncă pe 2015 – ora 14:00, la poarta combinatului siderurgic AcelorMittal

– Economic
* Conferinţă de presă pentru prezentarea rezultatelor financiare Visa Europe – ora 11:00, la Impact Hub, Str. Halelor nr. 5 (Piaţa Unirii), sala San Francisco, et. 2. Fiona Wilkinson, chief communications officer Visa Europe şi Cătălin Creţu, director regional pentru România, Croaţia şi Slovenia al Visa Europe, vor oferi detalii despre rezultatele Visa Europe, despre evoluţia pieţei cardurilor în 2014 şi strategia companiei pentru 2015

– Medicină, Sănătate
* Bistriţa: Are loc conferinţa cu tema „Gestionarea asertivă a comportamentelor dificile ale copilului”, susţinută de psihologul şi psihoterapeutul Irina Petrea – ora 11:00, la Hotel Coroana de Aur, Str. Piaţa Petru Rareş nr. 4

– Învăţământ
* Conferinţă de presă organizată de Asociaţia Dascălilor Români, Asociaţia Părinţilor şi Profesorilor Ortodocşi „Sfântul Grigorie Palama” şi Asociaţia Părinţilor pentru o Educaţie Sănătoasă – ora 10:30, la sediul ArCuB, Str. Batiştei nr. 14

– Mass-Media, Publicitate
* Şedinţa Consiliului Naţional al Audiovizualului – ora 10:00, la sediul din Bd. Libertăţii nr. 14
* Fundaţia Europeană „Titulescu” organizează lansarea volumului „Condeie, voci, chipuri. Presa românească – pagini de istorie”, semnat de ambasadorul Neagu Udroiu – ora 11:00, la Casa Titulescu, Şos. Kiseleff nr. 47. Alături de autor, vor lua cuvântul Ion Iliescu, fost preşedinte al României, academician Răzvan Theodorescu, ambasador George Apostoiu, scriitorii Nicolae Dan Fruntelată şi Florentin Popescu şi prof.univ.dr. Titus Vâjeu. Moderator: prof.univ.dr. Adrian Năstase, preşedintele FET

– Cultură
* Ministerul Culturii, Ministerul Afacerilor Externe şi Institutul Cultural Român organizează conferinţa de presă privind participarea României la cea de-a 56-a ediţie a Bienalei de Artă de la Veneţia – La Biennale di Venezia (9 mai – 22 noiembrie) – ora 12:00, la Librăria Bastilia, Piaţa Romană nr. 5
* Institutul Confucius din cadrul Universităţii din Bucureşti organizează inaugurarea expoziţiei „Cultura chineză”, care va avea loc la Palatul Parlamentului, Sala de expoziţii „Constantin Brâncuşi” – ora 14:00, Str. Izvor nr. 2-4. Expoziţia, în cadrul căreia au loc demonstraţii de caligrafie, ceremonia ceaiului, reprezentaţii la instrumente tradiţionale chinezeşti, pictură pe măşti tradiţionale şi o mică recepţie în stil chinezesc, se desfăşoară în perioada 2 – 27 februarie
* Teatrul Odeon găzduieşte evenimentul „Ştefan Mihăilescu Brăila – 90 In memoriam”, organizat cu ocazia împlinirii a nouă decenii de la naşterea actorului – ora 18:00, la Sala Studio. Manifestarea va fi prezentată de actriţele Dorina Lazăr, directorul Teatrului Odeon, Rodica Mandache, criticul de teatru Ion Cazaban şi de criticul de film Călin Stănculescu. În program sunt incluse dezvelirea bustului regretatului actor, realizat de sculptorul Dragoş Cătălin Munteanu, şi o proiecţie de film, constând într-un portret realizat de Casa de Producţie a Televiziunii Române; va fi disponibil la vânzare volumul dedicat actorului de către Rodica Mandache, intitulat „O carte atipică, despre un actor atipic – Ştefan Mihăilescu-Brăila”, apărut la Editura Oscar Print, în 2010
* În perioada 3-20 februarie, Institutul Cultural Român găzduieşte expoziţia „Iluzii” – pictură şi desen – a artistei Adina Romanescu. Vernisajul are loc astăzi, de la ora 18:30, la sediul din Aleea Alexandru nr. 38
* Lucrări de Nicolae Tonitza şi Nicolae Grigorescu se numără printre loturile licitaţiei Artmark „3 colecţii şi 3 colecţionari”, ce reuneşte Colecţia Lucia şi dr. Nicolae Ionescu, Colecţia Marica Grigorescu şi Catherina Kiss şi Colecţia dr. Anamaria Roth şi dr. Edgar Nicolau – ora 19:30, la Hotel Athenee Palace Hilton
* Avanpremiera spectacolului „Cine iubeşte, plăteşte” de Alexandru Popa, regia Vlad Massaci, cu Mădălina Ciotea, Alexandru Ion şi Vero Nica – ora 20:00, la Godot Cafe, Str. Blănari nr. 14
* Braşov: Are loc vernisajul expoziţiei „Desenele pictorului Eftimie Modâlcă” – ora 17:00, la Librăria Okian din municipiu, Str. Mureşenilor nr. 1. Evenimentul se desfăşoară la iniţiativa graficianului şi criticului de artă, Veronica Bodea Tatulea, în perioada 3 – 28 februarie
* Londra: Volumul „Fashion Writing and Criticism”, de Sanda Miller şi Peter McNeil, publicat recent de editura britanică Bloomsbury, va fi lansat la sediul Institutului Cultural Român din Londra, în prezenţa autorilor şi a editoarei, Anna Wright. Evenimentul prefaţează participarea ICR Londra la London Fashion Week pentru cea de-a cincea oară consecutiv

Aniversări – Comemorări

– 3-4: Începe, după asfinţitul soarelui, sărbătoarea mozaică Tu Bişvat (3-4.II.)

– 1870: A murit (la Budapesta) Emanoil Gojdu, jurist şi om politic, care a reprezentat interesele românilor din Transilvania şi ale comunităţii româneşti din Ungaria; moştenirea sa (imobile în Budapesta şi acţiuni în bănci) a fost lăsată prin testament românilor din Transilvania şi din Ungaria, fiind administrată prin intermediul Fundaţiei ce-i poartă numele, înfiinţate în 1870 (n. 1802) – 145 de ani

– 1880, 3/15: Constituirea în mod oficial a Partidului Conservator, prin fuziunea mai multor grupări conservatoare: conservatori-moderaţi, conservatori-democraţi, conservatori-progresişti, junimişti; ca formaţiune politică de sine stătătoare, Partidul Conservator a existat încă din perioada Unirii Principatelor şi a participat la toate evenimentele care au avut loc în perioada modernă din istoria României; încetarea activităţii partidului coincide cu moartea lui Alexandru Marghiloman, în mai 1925, când se hotărăşte fuziunea Partidului Conservator cu Partidul Poporului – 135 de ani

– 1890: Are loc, pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, premiera dramei „Năpasta” de I. L. Caragiale; în distribuţie: Aristizza Romanescu (Anca), Grigore Manolescu (cârciumarul Dragomir), Constantin Nottara (Ion) – 125 de ani

– 1908, 3/16: Se constituie Partidul Conservator-Democrat, în frunte cu Take Ionescu, formaţiune desprinsă din Partidul Conservator, cu un program politic de centru, ce se pronunţa pentru intensificarea ritmului de modernizare a României

– 1912: S-a născut Constantin N. Arseni, medic chirurg, profesor universitar la Bucureşti; lucrări în domeniul neurochirurgiei; membru titular al Academiei Române din 1991 (m. 1994)

– 1925: S-a născut actorul Ştefan Mihăilescu-Brăila (m. 1996) – 90 de ani

– 1936: A murit preotul Nicolae Ivan, episcop al Vadului, Feleacului şi Clujului între anii 1921 şi 1936, calitate în care a organizat noua eparhie ortodoxă (putând fi considerat unul dintre ctitorii acesteia); până în 1918 a fost unul dintre militanţii pentru drepturile românilor transilvăneni şi realizarea statului naţional unitar român; membru de onoare al Academiei Române din 1934; membru de drept în Senatul României (din 1921) (n. 1855)

– 1941: S-a născut actorul Ştefan Iordache (m. 2008)

– 1976: S-a născut fotbalistul Cătălin Hîldan; a câştigat cu echipa Dinamo un titlu de campion (1999-2000) şi o cupă a României (2000); a fost căpitanul echipei dinamoviste; în memoria sa, una din peluzele Stadionului Dinamo a primit denumirea de „Peluza Cătălin Hîldan”, iar tricoul cu numărul 11 a fost retras pentru totdeauna (m. 2000)

– 2000: A început, la Bruxelles, prima etapă a negocierilor pentru aderarea României la Uniunea Europeană (UE); din cele 31 de capitole ce urmau a fi negociate, s-a început cu cele referitoare la învăţământ, cultură şi audio-vizual (România a devenit membră a Uniunii Europene la 1 ianuarie 2007) – 15 ani

– 2009: Curtea de la Haga a dat câştig de cauză României în procesul cu Ucraina privind platoul continental din Marea Neagră şi Insula Şerpilor. Curtea a acordat României 9700 de kilometri pătraţi de zonă economică exclusivă şi platou continental, reprezentând 79,34% din totalul suprafeţei în dispută. Zona conţine circa 70 de miliarde de metri cubi de gaze şi 12 milioane de tone de petrol

EVENIMENTE EXTERNE

– Beijing: Preşedintele argentinian, Cristina Fernández de Kirchner, va efectua o vizită de stat în China, la invitaţia preşedintelui Xi Jinping (3 – 5 feb.)

– Tallinn: Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, comisar european pentru o mai bună legiferare, relaţii interinstituţionale, statul de drept şi Carta drepturilor fundamentale, se întâlneşte cu premierul eston, Taavi Rõivas, şi participă, împreună cu preşedintele Toomas Hendrik Ilves, la dezbaterea publică „Europa de astăzi”

– Paris: Preşedintele Franţei, François Hollande, participă la ceremonia de omagiere naţională a celor 9 militari morţi în Spania – la Hôtel des Invalides

– Roma: Ceremonie de depunere a jurământului de către noul preşedinte italian, Sergio Mattarella

– Italia: Noul premier al Greciei, Alexis Tsipras, se va deplasa la Roma pentru convorbiri cu şeful guvernului italian, Matteo Renzi

– Berlin: Cancelarul german, Angela Merkel, primeşte vizita omologului său singaporez, Lee Hsien Loong; oficialul străin va mai avea o întrevedere cu ministrul afacerilor externe, Frank-Walter Steinmeier

– Tallinn: Miniştrii de externe din Benelux (Belgia, Olanda, Luxemburg) şi din trei state baltice poartă o serie de discuţii despre relaţia cu Federaţia Rusă şi despre dezvoltarea unei pieţe europene digitale

– Berlin: Ministrul german de externe, Frank-Walter Steinmeier, primeşte vizita comisarului european pentru afaceri economice şi financiare, Pierre Moscovici

– SUA: La Vail şi Beaver Creek au loc Campionatele Mondiale de schi alpin (3-15 februarie)

Aniversări – Comemorări

– 1809: S-a născut compozitorul german Felix Mendelssohn-Bartholdy (m. 1847)

– 1825: S-a născut Sir Charles Augustus Hartley, inginer britanic; între anii 1856 şi 1907 a fost şef al Comisiei Europene a Dunării, perioadă în care a lucrat la modernizarea portului românesc Sulina (1858-1861); a fost şi autorul unor grandioase planuri pentru porturile Trieste, Odessa şi Constanţa, precum şi pentru amenajarea unor fluvii (Don, Gange ş.a.); membru de onoare străin al Academiei Române din 1907 (m. 1915) – 190 de ani

– 1842: S-a născut Sidney Lanier, scriitor şi critic literar american (m. 1881)

– 1859: S-a născut Hugo Junkers; inventator şi industriaş german; pionier în domeniul construcţiei monoplanelor şi a aparatelor de zbor cu structură în întregime metalică; a proiectat unul dintre primele motoare cu turboreacţie (m. 1935)

– 1894: S-a născut Norman Percevel Rockwell, desenator, ilustrator şi pictor american (m. 1978)

– 1901: S-a născut scriitorul spaniol Ramon J. Sender (m. 1982)

– 1904: S-a născut compozitorul şi pianistul italian Luigi Dallapiccola (m. 1975)

– 1907: S-a născut James Michener, scriitor şi scenarist american (m. 1997)

– 1909: S-a născut André Cayatte, regizor, scenarist şi producător francez de film (m. 1989)

– 1927: S-a născut soprana americană Claire Watson (m. 1986)

– 1930: S-a născut pictoriţa britanică Gillian Ayres – 85 de ani

– 1935: A murit Hugo Junkers; inventator şi industriaş german; pionier în domeniul construcţiei monoplanelor şi al aparatelor de zbor cu structură în întregime metalică; a proiectat unul dintre primele motoare cu turboreacţie (n. 1859) – 80 de ani

– 1950: S-a născut actriţa de film americană Morgan Fairchild – 65 de ani

– 1956: A murit matematicianul francez Émile Borel; contribuţii în domeniul analizei matematice, în topologie şi în teoria probabilităţilor; membru de onoare străin al Academiei Române din 1934 (n. 1871)

– 1962: SUA instituie blocada economică asupra Cubei; preşedintele american John F. Kennedy proclamă un embargo pentru aproape toate schimburile comerciale dintre SUA şi Cuba (la originea crizei cubaneze era declanşarea revoluţiei în urma căreia Fidel Castro preluase puterea, în ianuarie 1959; Cuba va reuşi să depăşească această blocadă comercială datorită susţinerii economice directe din partea URSS)

– 1985: A murit Frank Oppenheimer, fizician american (n. 1912) – 30 de ani

– 1989: A murit regizorul şi actorul american de film John Cassavetes; important reprezentant al cinematografului independent de la sfârşitul anilor ’50 ai secolului al XX-lea (n. 1929)

– 1994: Este lansată naveta spaţială „Discovery” (STS-60), pentru o misiune de opt zile. La bord s-a aflat cosmonautul Serghei Krikaliov, alături de alţi 5 astronauţi americani. A fost prima misiune comună americano-rusă din 1975, când a avut loc istorica întâlnire în cosmos dintre staţia americană „Apollo” şi cea sovietică „Soiuz”

– 1994: Preşedintele SUA, Bill Clinton, a anunţat ridicarea embargoului vechi de 19 ani impus pe plan comercial Vietnamului. Unul din argumentele aduse în favoarea acestei decizii a fost sprijinul acordat de autorităţile asiatice pentru găsirea celor 2.238 de americani dispăruţi în timpul războiului din Vietnam

– 2012: A murit Ben (Biagio Anthony) Gazzara, actor american de film, regizor şi scenarist (n. 1930)

– 2012: A murit regizorul, scenaristul şi producătorul de film american Zalman King (n. 1942)