David Kramer, director la McCain Institute, propune câteva metode de a „opune rezistenţă împotriva invaziei ruseşti în Ucraina”

David Kramer, senior director pentru drepturile omului şi democraţie la McCain Institute, a propus Occidentului câteva metode de a „opune rezistenţă împotriva invaziei ruseşti în Ucraina”. Sancţiunile occidentale venite în tandem cu reducerea semnificativă a preţului la petrol au devenit o grea lovitură asupra economiei ruseşti, dar, cu toate acestea, nu au schimbat planurile preşedintelui rus, Vladimir Putin, la adresa Ucrainei, a mai afirmat David Kramer, senior director pentru drepturile omului şi democraţie la McCain Institute. După cum titrează „The Wall Street Journal”, David Kramer a propus Occidentului şase recomandări, o parte dintre acestea „SUA pot să le realizeze de sine stătător, în schimb altele pot fi aplicate cu ajutorul aliaţilor europeni sau a altor aliaţi”. „Barack Obama ar trebui să corecteze principala sa greşeală în respectiva criză: să acorde Ucrainei sprijin militar. Refuzul de a acorda sisteme antitanc şi sisteme de apărare antirachetă i-a lăsat pe ucraineni în voia soartei în cea mai dificilă perioadă pentru ei”, susţine David Kramer. Potrivit afirmaţiilor sale, anume aceasta l-a făcut pe preşedintele rus Vladimir Putin să creadă că Washingtonul a redus sprijinul american acordat Kievului. „NATO şi SUA ar trebui să facă publice mai multe probe despre trupele ruseşti care luptă în Ucraina sau care atacă Ucraina din afara graniţelor acesteia”, mai spune el.
De asemenea, potrivit InoPressa, David Kramer consideră necesar să fie incluse pe lista celor vizaţi de sancţiuni compania Gazprom şi preşedintele acesteia, Aleksei Miller, precum şi să excludă Rusia din sistemul interbancar SWIFT. De asemenea, el mai propune că pe lista vizată de sancţiuni ar trebui incluşi cei mai importanţi demnitari ruşi, inclusiv preşedintele rus, Vladimir Putin, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, dar şi ministrul apărării Serghei Şoigu, şi să fie blocate conturile lor bancare din străinătate.

(www.rosbalt.ru  – 3 februarie)