Sistemul judiciar al Serbiei a rămas în urma celui din UE

Potrivit unei analize pregătite de Banca Mondială, sistemul judiciar al Serbiei a rămas în urma celui din UE în privinţa eficienţei, iar problemele-cheie ale instanţelor sunt supraaglomerarea, distribuirea inegală a cazurilor, nerespectarea practicii judiciare. Preşedintele Curţii Supreme de Casaţie, Dragomir Milojevic, a declarat, marţi, că analiza funcţională a sistemul judiciar sârb este un document care reflectă realitatea şi că el este important, pentru că include recomandări pentru soluţionarea problemelor. Milojevic a apreciat că în anul 2014 prin modificarea legilor cu privire judecători şi la structura instanţelor şi noua lege cu privire la sediul instanţelor şi a parchetelor au început „reforme structurale” pozitive, dar a adăugat că ei au fost constrânşi să facă aceste modificări din cauza rezultatului „reformei catastrofale a sistemului judiciar” din anul 2009. Adjunctul ministrului sârb al justiţiei, Cedomir Backovic, a spus că analiza va contribui la elaborarea Planului de acţiune pentru deschiderea Capitolului 23 al negocierilor cu UE, care se referă la statul de drept. Locţiitorul procurorului de stat, Milan Bojkovic, a subliniat faptul că toate instanţele au un deficit de resurse, fapt care este o mare problemă pentru activitatea lor, mai ales de când în Serbia s-a introdus anchetarea procurorilor. „O dată cu introducerea anchetării procurorilor, am preluat 38.000 de cazuri de investigare, deşi nu a crescut numărul de persoane implicate în acest proces„, a subliniat el. O parte a analizei Băncii Mondiale este dedicată resurselor sistemului judiciar şi, în acest context, se afirmă că la o medie de 100 de locuitori, instanţele primesc 13,8 cazuri noi, ceea ce este sub media europeană. De asemenea, se precizează că Serbia are, faţă de media UE, un raport de două ori mai mare al judecătorilor faţă de numărul de locuitori, cu peste 39 de judecători la 100.000 de locuitori. Analiza conchide că există oportunităţi semnificative pentru a se îmbunătăţi performanţa, prin creşterea numărului de judecători şi a personalului din sistemul judiciar din Serbia.

www.beta.rs – 4 februarie