Considerate „mâncarea săracului” în anumite zone ale lumii – pentru că fac parte din dieta zilnică a multor populaţii şi conţin nutrienţi esenţiali – sau, dimpotrivă, o delicatesă exotică în ţările aflate mai departe de tropice, bananele nu au fost mereu la fel de accesibile şi de banale ca astăzi. În ţări precum Uganda, Burundi sau Rwanda se estimează că există un consum de 450 kg pe an pe cap de locuitor, cel mai mare din lume. Ugandezii folosesc acelaşi cuvânt „matooke” pentru a descrie şi banana, şi mâncarea.
Banema, banan, platano
Deşi se crede că sunt originare din sud-estul Asiei, bananele îşi datorează numele termenului de „banema”, întâlnit în Guineea. Cultivarea acestui fruct a început înaintea orezului şi primele indicii duc spre zona insulei Papua.
Cea mai veche dovadă scrisă a existenţei bananelor a fost găsită în nişte scrieri budiste numite Prakrit din secolul 6 î.Hr. Menţiuni au existat şi în alte scrieri antice hinduse, chinezeşti, islamice, greceşti sau romane.
Pe vremea aceea, însă, fructele erau roşii şi nu se cunoşteau prea multe lucruri despre ele. Soiurile variate şi dulci de astăzi sunt un hibrid descoperit în 1836 de Jean Francois Poujot pe plantaţia sa din Jamaica. Termenul spaniol de „platano”, sub care mai sunt cunoscute bananele, vine de la asemănarea dintre planta care le produce şi o specie de copac numită platan. În arabă, cuvântul „banan” însemană „deget”, ceea ce indică faptul că pe acea vreme exista soiul cu fructe mai mici.
De la Alexandru cel Mare la United Fruit
În anul 327 î.Hr, Alexandru cel Mare şi armatele sale au descoperit bananele în timpul unei campanii din Asia şi au adus delicioasele fructe în lumea vestică, mai precis în zona Mediteranei. Mai apoi, cuceritorii islamici le-au adus în Palestina şi Madagascar.
Bananele au călătorit apoi, în secolul 15, cu navigatorii portughezi din Vestul Africii până în Europa. În 1482, au fost duse de exploratorii portughezi în arhipeleagul Canarelor. În cele din urmă, tot conchistadorii le-au purtat până în Lumea Nouă şi în Caraibe.
China a fost însă prima ţară care le-a cultivat în mod sistematic şi organizat. Dovezi ale cultivării bananelor au fost găsite şi în Imperiul Roman, medicul împăratului Octavian Augustus fiind cel care a încurajat acest lucru.
În 1870, bananele au fost aduse din Jamaica în America de Nord, devenind un fruct foarte popular şi, de acum, accesibil datorită dezvoltării reţelelor feroviare. Negustorii americani şi europeni au descoperit imediat potenţialul comercial al fructelor şi au început să investească în crearea de plantaţii în America de Sud. Compania United Fruit a fost una din primele mari firme producătoare.
Astăzi, bananele sunt fructele cele mai căutate şi cele mai accesibile iar cultivarea lor are un rol crucial pentru economiile ţărilor în curs de dezvoltare. Beneficiile lor pentru sănătate sunt deja cunoscute: previn anemia, constipaţia, depresia, arsurile gastrice, stresul, ulcerele şi sunt „hrană pentru creier”. În unele culturi asiatice sunt considerate chiar alimente holistice, cu puteri vindecătoare.
Nu există nici un motiv pentru care să credem că am mai putea trăi fără ele. În anul 2014, recolta de banane a lumii era estimată la valoarea de 31,4 miliarde de euro, fiind indispensabilă pentru hrana a mai bine de 400 de milioane de persoane.
Un fruct aflat în pericol
Specialiştii avertizează însă că, la ora actuală, întreaga recoltă de banane a lumii se află în pragul unui „dezastru” din cauza unei ciuperci imune la pesticide, Black Sigatoka. Semnalul de alarmă a fost tras după ce recent ciuperca a început să afecteze plantaţii din Mozambic şi din Iordania, după ce a distrus recoltele din sud-estul Asiei. Experţii spun că este posibil ca ciuperca să fi ajuns deja într-una dintre cele mai importante regiuni din America de Sud unde ar putea să distrugă vaste plantaţii de banane din varietatea Cavendish. Acest tip de banane reprezintă 95% din totalul bananelor exportate.
Bianca Ioniţă
