O unitate pentru integrarea forţelor NATO va fi constituită pe teritoriul aliaţilor din est, România, Polonia, Bulgaria şi statele baltice

Miniştrii apărării din statele NATO au decis la Bruxelles constituirea imediată pe teritoriul aliaţilor din est – România, Polonia, Bulgaria şi cele trei state baltice – a unei unităţi pentru integrarea forţelor NATO. Alianţa doreşte ca prin aceste structuri multinaţionale de comandă şi control să asigure o prezenţă importantă pe teritoriul aliaţilor estici. Potrivit corespondentului RRA Cerasela Rădulescu, anunţul a fost făcut la Bruxelles de ministrul apărării, Mircea Duşa, care a precizat că în România vor fi două structuri de comandă. Constituirea celor două unităţi va demara anul acesta, urmând ca ele să fie puse la dispoziţia Alianţei începând cu 2016. În cadrul acestor centre vor fi prezenţi atât ofiţeri români, cât şi militari din alte state NATO. Reuniunea miniştrilor apărării continuă la Bruxelles.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 5 februarie