INS a comunicat situaţia câştigurilor medii nominale pe luna decembrie 2014

Câştigul salarial mediu nominal brut a fost în decembrie anul trecut de 2.582 lei, cu 7% mai mare decât în luna precedentă – se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică. O evoluţie similară a înregistrat-o şi câştigul salarial mediu nominal net care a ajuns la 1.866 de lei. Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, de aproape 6.000 de lei, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante, puţin peste o mie de lei. Comparativ cu luna decembrie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 6 procente.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI, 6 februarie