PNL va decide dacă va desemna un candidat propriu la funcţia de judecător al Curţii Constituţionale

PNL va decide luni dacă va desemna un candidat propriu la funcţia de judecător al Curţii Constituţionale. În urma demisiei judecătorului Toni Greblă, Senatul României trebuie să nominalizeze o altă persoană pentru această funcţie. Co-preşedintele PNL, Alina Gorghiu, spune că senatorii liberali vor susţine un candidat propriu, ţinând seama, în primul rând, de probitatea morală a persoanei respective.

Alina Gorghiu: Dacă vom decide că există o personalitate pe care să o susţinem pentru Curtea Constituţională, categoric nu vom putea susţine candidatul PSD. O să discutăm luni. În măsura în care PNL nu va decide să pună candidat vom analiza propunerile venite din partea celorlalte partide politice parlamentare.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 7 februarie