Ucraina anunţă care este poziţia prezentată de „europeni” la Moscova

În cadrul convorbirilor de joi, a preşedintelui Ucrainei, Petro Poroşenko, cu preşedintele Franţei, François Hollande, şi cu cancelarul german, Angela Merkel, nu s-au făcut niciun fel de presiuni la adresa Kievului, în ceea ce priveşte problema reglementării conflictului din Donbas, a precizat adjunctul şefului Administraţiei prezidenţiale de la Kiev, Valeri Cealîi. „În realitate, destinul Ucrainei nu este stabilit din exterior. Niciun fel de presiuni nu au existat din partea europenilor”, a menţionat adjunctul şefului Administraţiei prezidenţiale de la Kiev, Valeri Cealîi, în interviul acordat postului de televiziune „Inter”. Potrivit afirmaţiilor sale, dimpotrivă, participanţii acestei întâlniri au elaborat o poziţie unitară în ceea ce priveşte reglementarea crizei din Ucraina, în baza acordurilor de la Minsk, fiind vorba despre paşi concreţi de ieşire din criză, încetarea focului, retragerea artileriei grele din regiune.

Au fost căutate soluţii politice, anunţă Serviciul de presă al şefului statului ucrainean. „Întâlnirea a demonstrat faptul că putem discuta cu certitudine, cu partenerii noştri, despre o poziţie unitară. Practic, cu această poziţie împărtăşită de cei trei, preşedintelui Ucrainei Petro Poroşenko, preşedintele Franţei François Hollande şi cancelarul german Angela Merkel, au plecta liderii europeni la Moscova la cea de-a patra parte a aşa-zisului format Normandia”, a mai subliniat oficialul ucrainean. Cealîi a dat asigurări că, în timpul convobirilor dintre preşedintele Ucrainei Petro Poroşenko cu preşedintele Franţei, François Hollande, şi cu cancelarul german, Angela Merkel, nu au fost examinate aspecte privind federalizarea Ucrainei. Nu au fost examinate niciun fel de proiecte şi iniţiative făcute de preşedintele rus, Vladimir Putin. „Nu au adus cu ei pentru a examina niciun fel de document al aşa-zisului „plan propus de Putin”, a mai spus demnitarul de la Kiev.

Acesta a mai subliniat că una dintre solicitările principale ale discuţiilor din ultimele zile a fost respectarea angajamentelor asumate de Moscova în luna septembrie 2014. După cum s-a mai precizat, preşedintele Franţei, François Hollande, şi cancelarul german, Angela Merkel, nu au făcut  declaraţii de presă, după încheirea discuţiilor purtate cinci ore la Moscova, consacrate crizei din Ucraina. Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Vladimir Putin a declarat că bilanţul întrevederii trilaterale „tête-à-tête” va fi făcut în cadrul convorbirilor telefonice, în aşa-zisul format „Normandia”. La aceste discuţii desfăşurate sub forma unei videoconferinţe, se va alătura şi preşedintele Ucrainei Petro Poroşenko.

www.rosbalt.ru  – 7 februarie