Prinţul Charles al Marii Britanii s-a declarat îngrijorat în privinţa situaţiei creştinilor din Orientul Mijlociu

Prinţul Charles al Marii Britanii, aflat în Iordania în timpul unei vizite de şase zile în Golful Persic, s-a declarat îngrijorat în privinţa situaţiei creştinilor din Orientul Mijlociu. Moştenitorul coroanei britanice a admis, totuşi, că religia creştină nu este singura credinţă persecutată în lume.
Prinţul moştenitor a făcut referiri la situaţia „agonizantă” a multora dintre creştinii aflaţi în Orientul Mijlociu şi a lansat un apel pentru intensificarea eforturilor în privinţa creării de punţi între credinţe diferite, relatează corespondenţii BBC.

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 8 februarie)