România nu negociază extrădarea lui Attila Markó, declară Robert Cazanciuc, ministrul justiţiei

Nu este oportun să negociem ceva ce este obligatoriu prin lege, a declarat marţi ministrul justiţiei român, Robert Cazanciuc, cu referire la faptul că Attila Markó, membru al Parlamentului României, care a intrat în vizorul procurorilor într-un dosar privind restituirea unui teren, se află în prezent în Ungaria. Răspunzând la o întrebare, ministrul justiţiei a subliniat că nu ştie unde se află acum Attila Markó, deputat din partea Uniunii Democrate Maghiare din România, dar că se poate discuta despre extrădarea sa numai în conformitate cu prevederile legale. Oricare stat european are obligaţia de a proceda conform normelor europene în situaţia în care din partea unei altui stat este formulată o solicitare. Întrebarea a fost adresată minsitrului jutisţiei după afirmaţia rostită luni de avocatul lui Attila Markó, care a spus că acesta din urmă se află la Budapesta şi se bucură de protecţia premierului Viktor Orban.

MTI – 10 februarie