Negociatorii care participă la reuniunea de la Minsk privind soluţionarea conflictului din Ucraina se pregătesc să semneze documentul final al discuţiilor, care durează de peste 12 ore – informează jurnaliştii prezenţi în clădirea în care se desfăşoară evenimentul. „Potrivit unor informatii neoficiale, reprezentanţii părţilor se pregătesc de semnarea documentului final de către toate ţările participante la reuniune” – anunţă jurnalistul rus Dmitri Smirnov. La rândul său, jurnalista ucraineană Irina Gherasimova, citându-l pe şeful adjunct al Administraţiei Prezidenţiale a Ucrainei, Valeri Cealîi, a scris pe Facebook că este vorba despre două documente, iar părţile au convenit deja asupra unor puncte. Principalele puncte discutate de către participanţii la reuniunea în aşa-numitul „format Normandia” (Franţa, Germania, Ucraina, Rusia) se referă la linia de demarcaţie, retragerea armamentului greu şi restabilirea controlului la frontieră.
(www.podrobnosti.ua – 12 februarie)