DOCUMENTAR: Federaţia Română de Fotbal – 85 de ani de la înfiinţare

de Răzvan Moceanu
de Răzvan Moceanu

Luni, 16 februarie, se împlinesc 85 de ani de la înfiinţarea – sub această titulatură – a Federaţiei Române de Fotbal, forul oficial care răspunde de destinele celui mai iubit sport din ţara noastră. Momentul ne prilejuieşte o incursiune în istoria acestui sport, de la înfiinţare, şi o prezentare inedită a momentelor remarcabile atât ale competiţiilor la nivel modial cât şi ale unora din competiţiile cu balonul rotund din ţara noastră.

În octombrie 1848, la „Trinity College” din Cambridge au fost stabilite primele reguli ale unui sport care era un fel de amestec de rugby şi fotbal. Erau menţionate prevederi privind dimensiunile terenului, durata partidei, lovitura liberă şi eseul. De menţionat că porţile nu aveau bară transversală ci o sfoară legată între doi stâlpi.

În anul 1857 este înfiinţat, în Anglia, FC Sheffield, primul club de fotbal din lume, care a activat întotdeauna, până în prezent, în ligile inferioare din această ţară. Neavând o altă echipă cu care să joace, meciurile se disputau între componenţii celor de la Sheffield, pe criteriile căsătoriţi contra necăsătoriţi sau angajaţi contra şomeri.

Cel mai vechi meci din lume s-a disputat în anul 1860 între FC Sheffield şi FC Hallam – proaspăt înfiinţată într-un cartier vecin din acelaşi oraş.

Cel mai vechi stadion din lume este Sandygate Road, înaugurat în 1804 pentru meciuri de cricket şi care găzduieşte din anul 1860 meciurile echipei Hallam.

Prima federaţie de fotbal din lume a fost înfiinţată la Londra în anul 1863, sub titulatura de The Football Association şi tot în acel an este creat primul regulament al jocului de fotbal, moment ce a reprezentat şi separarea clară a fotbalului de rugby.

În martie 1867 a avut loc primul turneu de fotbal, cu participarea a 12 echipe din Anglia şi tot în acel an a fost înfiinţată prima echipă din afara Angleiei, în Scoţia – FC Queen’s Park.

În anul 1870 s-a reglementat statutul de portar, care – ca noutate – avea voie sa controleze mingea cu mâna, iniţial pe tot terenul, iar mai apoi, doar în jumătatea sa de teren, pentru ca mai târziu să îşi restrângă suprafaţa de acţiune cu mâna doar în propriul careu.

În acelaşi an s-a introdus principiul fabricării balonului de joc din piele cu cameră gonflabilă în interior.

În anul 1871 a avut loc prima ediţie a Cupei Angliei, iar în 30 noiembrie 1872 are loc primul joc internaţional de fotbal, disputat între echipele Scoţiei şi Angliei, scor 0 – 0.

A urmat o perioadă în care au luat fiinţă o serie de federaţii şi cluburi de fotbal, şi a apărut activitatea fotbalistică profesionistă.

În anul 1881 a fost introdus arbitrajul, la fiecare meci fiind desemnaţi doi astfel de oficiali, de o parte şi de alta a terenului, similar poziţiilor arbitrilor de tuşă din vremurile noastre.

În anul 1888 a avut loc, în Anglia, primul campionat de fotbal din lume, iar în anul 1891 s-a introdus penalizarea cu penalty pentru faulturi în propriul careu, dar acesta se acorda doar după ce echipa adversă îşi dădea acordul (!!!).

În anul 1900 fotbalul este, pentru prima dată, disciplină oficială în cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, iar în anul 1904, la Paris, se stabilesc reglementări pentru înfiinţarea, la Amsterdam, a Federaţiei Internaţionale de Fotbal Asociaţie – FIFA.

În anul 1950, la finala Campionatului Mondial din Brazilia, între naţionalele Braziliei şi Uruguayului, Stadionul Maracana a găzduit nu mai puţin de 199.854 de spectatori, record absolut de asistenţă la un meci de fotbal, în întreaga lume.

sursa: bucurestifm.ro
sursa: bucurestifm.ro

Conform unui document din arhivele Marinei Militare Britanice, primele jocuri de fotbal din ţara noastră au avut loc în anul 1865, atunci când marinarii englezi jucau fotbal în zona Dunării. Actul arată că „lângă locul de ancorare obişnuit al vasului … se afla un câmp care servea drept un excelent teren de recreere pentru cricket, quoits şi fotbal”.

Presa vremii notează că ideea de fotbal pe tărâm autohton apare, de fapt, pentru prima dată în anul 1888, când ziarele scriau că, în împrejurimile Aradului, în zonele Ceala şi Pădurice, „se bătea mingea”. Desigur este vorba de istoria fotbalului în oraşe care se regăsesc astăzi pe teritoriul României.

În 1893, la Bucureşti, lângă Podul Mogoşoaia este consemnată desfăşurarea „unei parodii de fotbal, fără reguli, cu mingi deformate şi peticite”.

La 25 iunie 1899, la Timişoara, elevii de la Liceul Piarist s-au întâlnit pe terenul „Velocitas”, unde au prezentat pentru prima dată „modernul joc cu mingea care se practică cu piciorul”.

Pe 15 august 1899, pe terenul viran de lângă Uzina de Vagoane Arad a avut loc primul meci al jucătorilor înscrişi la „Societatea de fotbal”, acesta fiind urmat, la 25 octombrie de primul meci internaţional, între o formaţie arădeană şi echipa Politehnicii din Budapesta, scor 0 – 10.

Primul trofeu fotbalistic acordat unei echipe din România a fost obţinut de Olimpia Bucureşti, în anul 1906, cu ocazia unui turneu care comemora 1800 de ani de la încheierea războiului daco-roman, derulat în Parcul Carol.

Prima asociație care cuprindea şi activitatea fotbalistică din România a fost fondată în octombrie 1909, sub numele de Asociațiunea Societăților Atletice din România – ASAR, iar aceasta cuprindea cele trei cluburi de fotbal existente în acel moment, Olimpia SC Bucureşti, Colentina CA București și United AC din Ploiești.

Olimpia fusese înfiinţată la 15 octombrie 1904 – fiind primul club de fotbal din ţara noastră, de către Mario Gebauer – fost student în Elveţia, căruia îi este atribuită aducerea primei mingii de fotbal adevărate în ţara noastră, în anul 1895 – şi de Theodor Davila – nepotul medicului şi farmacistului Carol Davila şi fiul dramaturgului Alexandru Davila.

United Ploieşti a fost înfiinţată în martie 1906, de un american cu afaceri legate de rafinării.

Colentina a luat fiinţă chiar în anul 1909, fiind fondată de către englezii care lucrau la fabrica de bumbac din cartierul bucureştean.

Prima competiție de fotbal din ţara noastră are loc în decembrie 1909, la „Cupa ASAR” participând cele trei echipe, iar câştigătoare fiind echipa Olimpia. Interesant este faptul că după această competiţie, majoritatea jucătorilor Olimpiei au renunţat la fotbal, transferându-se la echipe de rugby, considerat un sport mai bărbătesc, de perspectivă.

Ulterior titulatura organizaţiei care conduce fotbalul românesc devine Asociaţiunea Cluburilor de Fotbal, iar la 1 decembrie 1912, Comisiunea de Football-Asociație este titulatura forului care răspundea de activitatea fotbalistică de la noi.

După primul război mondial şi crearea României Mari, în anii 1921-1922, este înfiinţat un campionat naţional de fotbal la care participă echipe din toate provinciile ţării.

La 8 iunie 1922 are loc primul meci oficial al echipei naţionale de fotbal a României, la Belgrad, contra Iugoslaviei, meci câştigat cu 2-1 de echipa noastră.

sursa: fotbalcampinean.blogspot.com
Echipa Romaniei 1970 – sursa: fotbalcampinean.blogspot.com

La 16 februarie 1930 se înființează Federația Română de Fotbal Asociație, organism care a organizat participarea României la Campionatul Mondial de Fotbal din Uruguay, în acel an. Primul preşedinte al federaţiei este ales avocatul Aurel Leucuţia.

În anul 1931, federația română este admisă ca membru al Federaţiei Internaţionale de Fotbal Asociaţie – FIFA, la Congresul de la Budapesta.

Din anii 1932-1933, este instituit în România sistemul campionatului unitar cu două divizii.

Disputarea Cupei României începe în sezonul 1933-1934.

În anul 1954 Federaţia Română de Fotbal este admisă ca membru al Uniunii Asociațiilor Europene de Fotbal – UEFA.

La 7 mai 1986 se înregistra cea mai importantă performanţă internaţională a unei echipe de fotbal din România, Steaua Bucureşti, antrenată de Emerich Ienei, învingând, după executarea loviturilor de departajare, echipa spaniolă FC Barcelona şi câştigând Cupa Campionilor Europeni, chiar pe tărâm spaniol, la Sevilla. Nu putem uita performanţa remarcabilă a lui Helmuth Duckadam care a apărat atunci patru penalty-uri consecutive – performanţă cu care a intrat în Cartea Recordurilor – şi alături de ceilalţi eroi au adus o bucurie imensă într-o ţară cenuşie, dominată de comunismul împovărător. Trebuie notat că abia în noiembrie 2010 performanţa portarului român a fost egalată de Ciaran Kelly, apărătorul buturilor echipei Sligo Rovers (Irlanda), care în finala Ford FAI Cup a reuşit să apere, la rândul lui, 4 penaltyuri consecutive în meciul cu Shamrock Rovers.

Trei ani mai târziu, tot echipa Steaua reuşea calificarea în finala aceleiaşi competiţii, dar înfruntarea din finală avea să fie câştigată de o echipă de excepţie a lui AC Milan, în care străluceau Rijkaard, Gulitt şi Van Basten.

În anul 1994, la Campionatul Mondial de Fotbal din SUA (unul din cele şapte la care România a participat de-a lungul istoriei sale) s-a înregistrat cea mai mare performanţă a echipei naţionale de fotbal a României, aceasta fiind învinsă dramatic, în sferturile de finală, la penalty-uri, de naţionala Suediei. Liderul de necontestat al acelei „generaţii de aur” a fost Gheorghe Hagi, considerat de mulţi microbişti cel mai bun fotbalist român din toate timpurile.

Preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal este Răzvan Burleanu, cel care l-a înlocuit în anul 2014 pe Mircea Sandu, cel mai longeviv preşedinte al FRF din istorie – cu cei 24 de ani de şef al fotbalului românesc.


Video: Youtube – Romania – Brazilia 2-3 (1970)

[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=FiDajtUvaPo[/youtube]