Ministrul grec al finanţelor, Yanis Varufakis, a declarat, marţi, că este încă posibil să se găsească un compromis cu privire la condiţiile de rambursare a datoriei publice greceşti. „Noi, europenii, ştim cum să ajungem, prin discuţii, de la neînţelegerile iniţiale, la o soluţie foarte bună, onorabilă”, a spus el, pentru agenţia Associated Press. Varufakis a făcut această afirmatie la Bruxelles, la o zi după cea de-a doua conferinţă ministerială consecutivă, privind criza datoriilor din Grecia. Grecia cere ca Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional să o ajute pentru a-şi achita datoria, dar fără măsuri de austeritate drastice, care sunt legate de pachetul financiar de sprijin. Cu toate acestea, luni, miniştrii au refuzat acest lucru şi au solicitat ca, până vineri, Grecia să accepte o prelungire a pachetului existent de măsuri sau să renunţe la ajutorul partenerilor europeni. La conferinţa de presă de luni seară, Varufakis a precizat că acesta este un ultimatum, pe care Grecia nu-l poate accepta. În cazul în care, până la 28 februarie, nu se găseşte o soluţie, Grecia ar putea fi expulzată din zona euro, cu consecinţe imprevizibile pentru soarta monedei comune.
www.tanjug.rs – 17 februarie