Lansarea Anului European pentru Dezvoltare 2015

București, 17 februarie – ”Storytelling – power to the people in international development”- lansarea oficială a Anului European pentru Dezvoltare 2015 în România, a avut loc astăzi, la Biblioteca Națională a României din Bucureşti.

Evenimentul a marcat lansarea oficială a Anului European pentru Dezvoltare în România şi a fost organizat de Ministerul Afacerilor Externe împreună cu partenerii Reprezentanței Comisiei Europene în România, Federația ONG pentru Dezvoltare, Fundația pentru Dezvoltare Societății Civile, Biblioteca Națională a României și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare.

Anul European pentru Dezvoltare a fost propus de Comisia Europeană și unanim adoptat de Parlamentul European reprezentând o oportunitate de a arăta angajamentul Uniunii Europene și al statelor membre la eradicarea sărăciei globale. Este primul an European special dedicat afacerilor externe. În 2015, Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului ajung la termenul limită și negocierile pentru agenda post -2015 vor lua loc. Primul An European destinat afacerilor externe, Anului European pentru Dezvoltare (AED2015) oferă oportunități fără egal de implicare pentru cetățeni și va arătă angajamentul UE la eradicarea sărăciei globale. Motto-ul AED2015 este: ”lumea noastră, demnitatea noastră, viitorul nostru”.

“Trăim într-un context geopolitic complex, în care avem provocări majore de securitate, provocări ce pot înseamnă şi oportunităţi, şi, de multe ori, deschidere în ceea ce priveşte solidaritate dintre state, cooperarea, partenerierea şi mobilizarea de resurse pentru binele comun. Şi aceste valori cred că nu sună ciudat. Dimpotrivă. Mai ales într-un context atât de complicat cum este al nostru.” declară Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, în deschiderea conferinţei „Storytelling – power to the people in international development”, ce a avut loc astăzi la Biblioteca Naţională din Bucureşti.

“Vedem cu toţii, în diferite puncte ale globului, implicaţiile pe care conflictele armate şi terorismul le au. Efectele acestor femonene nu doar asupra societăţii, ci şi asupra fiecărui individ. Iar dezvoltarea internaţională înseamnă acţiuni. Nu doar temporare cât şi pe termen lung, nu doar pentru sprijin umanitar, de urgenţă, în zona de conflict sau pentru sprijinirea unor societăţi pentru reconstrucţie post-conflict, înseamnă şi sprijin pentru consolidarea unor procese democratice, pentru dezvoltare economică. Toate acestea sunt subsumate scopului de a asigura o dezvoltare durabilă. România nu poate sta departe de ceea ce înseamnă cooperare internaţională pentru dezvoltare. Contribuie cu fonduri atât la bugetul Uniunii Europene dar şi în plan bilateral, către statele aflate în curs de dezvoltare care au o nevoie pronunţată de ajutor. Atinge anual o ţintă medie de aproximativ 100 milioane de Euro la nivel naţional.” adaugă Ministrul Afacerilor Externe.

MAE este coordonatorul național al AED2015 în România. În acest context, MAE a nominalizat Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) ca partener de implementare al unui plan de lucru special dedicat comunicării despre dezvoltarea internațională în România. În cadrul AED2015, MAE împreună cu PNUD pregătesc o serie de activități de comunicare având ca scop familiarizarea publicului românesc cu domeniul dezvoltării internaționale. Specific, până la finalul anului 2015, planul național de lucru al României în cadrul Anului European pentru Dezvoltare își propune:

  • Informarea cetățenilor români privind contribuția României ca membru al Uniunii Europene la dezvoltarea globală,
  • Creșterea spiritului de responsabilitate globală al cetățenilor români privind locuitorii țărilor în curs de dezvoltare și încurajarea dezbaterilor privind dezvoltarea internațională,
  • Dezvoltarea oportunităților de implicare în activități de dezvoltare globală pentru cetățenii români·

AED2015 va aduce împreună tineri, factori de decizie, societatea civilă, sectorul privat, instituțiile academice și publicul larg pentru a stabili împreună obiective de dezvoltare comune. AED2015 va crea o serie de oportuniți creative de implicare în toate statele membre, de la proiecte de artă și dezvoltare la activități cu școli și universități și evenimente sportive. Mai multe detalii despre obiectivele anului şi activităţile planificate se găsesc aici: http://europa.eu/eyd2015

În cadrul evenimentului au fost anunţaţi cei trei ambasadori ai Solidarităţii Internaţionale: Andreea Raicu, Ştefan Mihalache (Connect – R) şi Horaţiu Ţicău (Centrul de Resurse pentru Organizaţii Studenţeşti). Fiecare dintre aceştia şi-au luat angajamentul să contribuie la promovarea în România a conceptului de solidaritate internaţională. Să încurajeze tinerii să se implice în ajutorarea statelor ce au nevoie de sprijin.

Cea de-a doua parte a evenimentului a găzduit discursurilor unor vorbitori implicaţi în activităţi de cooperare pentru dezvoltare. Printre aceştia se regăsesc: Silvia Cambie, consultant internaţional în social media şi comunicare strategică, Lina Ben-Mhenni – nominalizată la Premiul Nobel pentru Pace şi autoarea celebrului blog ”A Tunisian Girl”, Laurențiu Colintineanu & Ioana Moldovan – care au dezvoltat diverse proiecte jurnalistice şi fotojurnalistice din zone defavorizate, Roland Hermann – care a oferit asistență medicală în țări precum Brazilia, Nepal, Rwanda sau Ciad,

Înregistrarea discursurilor vorbitorilor este disponibilă online aici: https://www.privesc.eu/Arhiva/60382/Evenimentul–Storytelling—power-to-the-people-in-international-development-

Partenerii media ai evenimentului sunt: Foreign Policy şi Global Focus.