Comisarul Uniunii Europene pentru politica de vecinătate şi negocierile de aderare, Johannes Hahn, a declarat, miercuri, la Pristina, că Kosovo ar trebui să aibă posibilitatea de a se apropie de UE. Participând la şedinţa Guvernului Kosovo, Hahn i-a felicitat pe kosovari pentru cea de-a VII-a aniversare a proclamării de independenţei şi a subliniat că în această perioadă s-a ajuns la un progres semnificativ. Comisarul european a anunţat posibilitatea ca la primăvară, Kosovo şi UE să semneze Acordul de Stabilizare şi de Asociere, dar că pentru intrarea lui în vigoare este necesară o anumită perioadă de timp. Vorbind despre liberalizarea vizelor pentru kosovari, Hahn a informat instituţiile din Pristina că ar trebui să asigure un control mai mare la frontiere şi să convingă cetăţenii că nu pot obţine azil în UE, pentru că este vorba despre un fenomen de migraţie ilegală. El a solicitat Kosovo şi Serbia să continue dialogul şi să pună în aplicare acordurile convenite. Progresul celor două ţări în integrarea europeană va depinde în primul rând de acordurile care au fost obţinute în cadrul dialogului şi de implementarea acestora, a spus Hahn. Referindu-se la înfiinţarea Tribunalului Special pentru crimele comise de Armata de Eliberare a Kosovo (UCK), comisarul european a spus că este necesar ca instituţiile kosovare să pregătească legislaţia şi să efectueze modificări constituţionale înainte ca acest tribunal să fie format.
www.beta.rs – 19 februarie