Plenul Camerei Deputaţilor va dezbate şi vota luni două noi cereri ale DNA de urmărire penală şi arestare preventivă pe numele Elenei Udrea

Plenul Camerei Deputaţilor va dezbate şi vota luni două noi cereri ale DNA de urmărire penală şi arestare preventivă pe numele Elenei Udrea. Este vorba de noi acuzaţii de luare de mită, formulate în dosarul Gala Bute. Ieri, Comisia juridică a Camerei a dat aviz pozitiv celor două cereri. Deputatul nu a fost prezent la audierile din comisie, dar a anunţat că va merge la votul din plen pentru a-şi susţine punctul de vedere. Fostul ministru al Dezvoltării şi Turismului s-a prezentat în schimb ieri la DNA, unde a fost chemată pentru a completa denunţul împotriva şefului interimar al SRI, Florian Coldea. Elena Udrea este în prezent arestată la domiciliu, în dosarul de corupţie al licenţelor informatice Microsoft.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 19 februarie